Alte oportunități de toamnă și iarnă pentru studenți

Semnalăm o nouă serie de evenimente și competiții pentru studenții FII.

O parte dintre cele descrise mai jos se bazează pe anunțurile anterioare expuse de @fiistudent pe Twitter și de noua pagină FII Student disponibilă pe Google+ începând de marți, 8 noiembrie.

FII Student pe Google+

FII Student pe Google+

  • în perioada 14—19 noiembrie are loc Festivalul de film documentar DOC EST organizat de Centrul Cultural Francez şi Centrul Cultural German din Iași, intrarea fiind liberă în limita locurilor disponibile;
  • în cadrul inițiativei Zilelor Educației Nonformale la Iași vor avea loc în perioada 15—18 noiembrie diverse ateliere de lucru și prezentări referitoare la dezvoltarea personală, inclusiv orientarea în carieră;
  • un proiect propus de compania Embarcadero și dedicat ingineriei software este Tabăra de testare care se va petrece sâmbătă, 19 noiembrie;
  • Codecamp de toamnă la Iași reprezintă un eveniment pentru dezvoltatorii de aplicații, tematicile abordate – prezentate și de o parte dintre absolvenții FII – acoperind proiectarea obiectuală, testarea software, programarea Web folosind WebSockets – data desfășurării: 26 noiembrie;
  • studenții pasionați de design pot lua în considerație participarea la provocarea Student Design Challenge – având tema What is the future of the news? – din cadrul evenimentului Interaction 2012 (Dublin, 1—4 februarie), termenul-limită fiind 5 decembrie;
  • Google Photography Prize for students reprezintă un concurs de fotografie, cele 10 secțiuni fiind dedicate unor teme precum călătorii, gastronomie, modă, sport, sunet etc. – termen: 31 ianuarie 2012.

Mult succes!

Anunțuri privind laboratoarele MSP din cadrul FII

Anunțuri pe Twitter despre laboratoarele MSP din cadrul FII

De asemenea, amintim că la Facultatea de Informatică se află în curs de derulare întâlnirile-laborator săptămânale:

Vă invităm să participați!

P.S. Consultați și articolul anterior oferit de blog-ul FII Student: Concursuri de informatică pentru studenți (toamna—iarna 2011).

Anunțuri
Publicat în concurs, echipa, eveniment, FII, initiative. Etichete: , , , , , , , , , , , , . Comentarii închise la Alte oportunități de toamnă și iarnă pentru studenți

Concursuri de informatică pentru studenți (toamna—iarna 2011)

Acest articol enumeră o nouă serie de competiții de informatică – anunțate via @fiistudent pe Twitter – destinate în principal studenților:Pendula FII

  • Fundația Wikimedia propune un set de provocări privind dezvoltarea unor aplicații open source pentru enciclopedia liberă Wikipedia (interacțiune la nivel de dispozitive mobile, redarea modificărilor în timp-real, prezentarea conținuturilor multimedia etc.) – termenul-limită este 7 noiembrie;
  • Smart IT reprezintă un concurs național care vizează dezvoltarea inovativă de aplicații Web și pentru dispozitive mobile; de asemenea, inițiativa include diverse provocări de interes – termen: 10 noiembrie;
  • Tema din acest an a competiției internaționale AI Challenge este Ants: crearea unei colonii de furnici „victorioase” pe baza tehnicilor de inteligență artificială – termenul de finalizare a etapei curente este 14 decembrie;
  • Ediția din acest an a concursului Imagine Cup – având tema „imagine a world where technology helps solve the toughest problems” – cuprinde secțiunile Software Design, Game Design: Xbox/Windows și Game Design: Phone, alături de IT Challenge, fiecare cu propriul calendar; primele trei secțiuni presupun constituirea unei echipe de studenți coordonați de un mentor.

Spor la lucru și mult succes!

De asemenea, parcurgeți însemnarea anterioară Concursuri și burse pentru studenți (toamna—iarna 2011).

În vacanța de vară: impresii despre GREPIT

Articolul de față găzduiește impresiile studentului Adrian Marinică (anul II) referitoare la participarea sa la ediția 2011 a concursului-festival GREPIT.

GREPIT — Visuri devenind realitate

GREPIT — Visuri devenind realitate

„În peisajul școlar și universitar actual se remarcă o generație care, îndrumată corespunzător, e capabilă să aducă beneficii uriașe întregii lumi. Elevi și studenți cu aptitudini extraordinare, răspândiți pe cei 238391 km pătrați ai țării, separați de spațiu și de rămășițe de mentalitate ale unei perioade încă neapusă. Acum 4 ani, pe 16 august 2007, lua ființă prin puterea unui grup de studenți ceva ce avea să rezolve aceste inconveniente. GREPIT (Grupul Elevilor Pasionați de IT) a pornit de la o întrunire a tinerilor preocupați de IT din Botoșani, dezvoltându-se pe parcurs în ceea ce este azi, unul din cele mai importante evenimente IT adresate elevilor și studenților din România.

Ajuns la ediția a șasea, Festivalul de Tehnologii Informatice GREPIT s-a desfășurat și anul acesta la Ipotești, județul Botoșani, în cadrul Centrului Național de Studii ‘Mihai Eminescu’. Pe o perioadă de șase zile, elevi și studenți din toată țara – reuniți după atracția lor față de tot ce înseamnă IT – au luat parte la workshop-uri, prezentări și discuții în urma cărora și-au dezvoltat cunoștințele, și-au stabilit noi țeluri, și-au format legături de viitor.

Printre atracțiile evenimentului s-au numărat festivalul de film Atom, unde s-au prezentat proiectele participanților de la secțiunea Media, prezentarea lui Mihai Agape despre robotică, prezentarea noului proiect al lui Adrian Mironescu (absolvent FII) – platforma Entero – și o discuție liberă având ca subiect platformele mobile (Android, Blackberry, iOS, Windows Phone). De asemenea, pentru a consolida și mai bine grupul ce se forma, în fiecare seară au avut loc activități de socializare variate, atingându-și scopul cu brio.

Punctul suprem al festivalului a fost însă concursul propriu-zis GREPIT, împărțit în două secțiuni și patru subsecțiuni: IT (Web Development și Software Development) și Media (Video și Stop Motion). Concursul s-a desfășurat pe durata a două zile de prezentări care, în ciuda lipsei de experiență a realizatorilor, au reușit să capteze atenția și să atragă publicul. Mai mult decât atât, pe durata celor șase zile, participanții și invitații au beneficiat de cazare și masă oferite de organizatori – ambele de un nivel calitativ ridicat, raportat la resursele financiare disponibile.

GREPIT 2011 (participanți)

Reflecții personale

Cum în rândurile scrise mai sus am încercat să păstrez o atitudine obiectivă, consider că este necesar să îmi prezint și propriile concluzii în urma celor șase zile de GREPIT. Participant pentru prima oară la Festival, aveam puține așteptări concrete, sperând mai mult într-un rezultat pozitiv.

Cu toate acestea însă, am fost uimit de gradul ridicat de implicare al organizatorilor, de mentalitatea și dezvoltarea intelectuală a participanților și într-un final de întregul eveniment, încărcat de succes. Pentru mine a fost o experiență minunată datorită căreia am reușit să cunosc îndeaproape oameni pe care altfel mă îndoiesc că i-aș fi întâlnit altfel, să cunosc și să mă dezvolt și în alte domenii IT, să îmi doresc mai mult de la mine și, de ce nu, să fiu schimbarea pe care o doresc în lume.

Mulțumesc GREPIT!

P.S.: Pentru alte detalii puteți vizita situl grepit.info sau adresa întrebări pe contul de Twitter @grepit, respectiv pe pagina de Facebook GREPIT.”

Oportunități de vacanță pentru studenți (august—septembrie 2011)

Enumerăm o serie de concursuri, provocări și evenimente desfășurate pe parcursul verii și destinate mai ales studenților informaticieni:

Facultatea de Informatică: FII la concurs

  • Mozilla DevDerby propune o suită de provocări lunare (iulie, august, septembrie) în domeniul programării Web;
  • Adobe Mobile Challenge este o provocare pentru dezvoltatorii de aplicații AIR mobile – termen de înscriere: 1 septembrie;
  • pasionații de fotografie pot participa la Nature Conservancy Annual Digital Photography Competition, termenul-limită fiind 12 septembrie;
  • MEDEA Awards 2011 reprezintă o competiție internațională vizând crearea de conținut multimedia educațional – termen: 16 septembrie;
  • Bursele „Sf. Dumitru” sunt acordate studenților având rezultate notabile pe plan academic sau la nivelul unor competiții – termen de depunere a candidaturilor: 30 septembrie.

A se parcurge și însemnarea FII în vacanță — școli de vară.
Vă încurajăm să participați! Mult succes!

De asemenea, menționăm faptul că unii dintre absolvenții și studenții Facultății de Informatică vor face parte din juriul InfoEducație 2011, bine-cunoscutul concurs național pentru elevii pasionați de informatică.

Publicat în concurs, initiative. Etichete: , , , , , , , , , , , , . Comentarii închise la Oportunități de vacanță pentru studenți (august—septembrie 2011)

Alte oportunități pentru studenții la informatică

Menționăm o serie de noi evenimente, concursuri și posibilități de efectuare de stagii în domeniul informaticii:

Facultatea de Informatică: FII la concurs

Suplimentar, (re)parcurgeți însemnarea anterioară Oportunități pentru studenții informaticieni (primăvara 2011).

Ca de obicei, vă urăm spor la treabă!

Publicat în concurs, initiative. Etichete: , , , , , , , , , , , , , , . Comentarii închise la Alte oportunități pentru studenții la informatică

Prezentările Stagii pe Bune 2011

Facem disponibile prezentările susținute în cadrul evenimentului de inaugurare a ediției 2011 a inițiativei Stagii pe Bune.

Astfel, pentru început vă invităm să parcurgeți o serie de detalii referitoare la programul Stagii pe Bune expuse publicului de către coordonatorul local, profesorul Cosmin Vârlan:

Au urmat cronologic intervențiile reprezentanților unor companii din Iași care au furnizat anumite amănunte privind efectuarea stagiilor de practică:

Absolventul FII Vlad Ionuț Cananău despre școala de vară Code40

Absolventul FII Vlad Ionuț Cananău despre școala de vară Code40

Stagii pe Bune 2011

Stagii pe Bune 2011

Nu în ultimul rând, studenta Mădălina Lazăr a susținut prezentarea Stagii de practică. Și nu numai… referitoare la experiența acumulată în cadrul programelor de stagiatură pe care le-a urmat în 2010.

Mulțumim tuturor celor prezenți și vă urăm multă baftă la Stagii pe Bune!

P.S. Vizionați și alte fotografii imortalizând o parte dintre momentele Stagii pe Bune 2011.

Design, multilingvism, tehnologie — noi provocări pentru studenți

Cum vacanța inter-semestrială se apropie, credem că ar fi de interes să considerați participarea la competițiile și/sau evenimentele de mai jos:

Sigla Facultății de Informatică din IașiDe menționat faptul că la ediția CLEF 2010 facultatea noastră a avut două rezultate notabile.

În cadrul secțiunii CriES (Cross-lingual Expert Search) dedicată identificării experților dintr-un domeniu de interes într-un context multilingv de căutare oferit de rețelele sociale, grupul FII compus din studenții Bogdan Luca, Georgiana Cărăușu și Mădălina Merchez conduși de profesorul Adrian Iftene a obținut cel mai bun rezultat – detalii (document PDF).

La task-ul RespubliQA (Workshop on Question Answering in Multiple Languages), grupul FII – incluzând (post)doctoranzii Diana Trandabăț, Adrian Iftene, Alex Moruz și Maria Husarciuc – a obținut cel mai bun rezultat pentru limba română. Pentru limbile engleză și franceză, rezultatele oferite de echipa de studenți FII au fost acceptabile – a se consulta raportul final (document PDF).

Trebuie amintite, de asemenea, succesele anterioare anunțate pe blog-ul FII Student: Locul I la 2nd CLEF Flickr Challenge 2009 și Alte clasări meritorii ale studenților FII la CLEF 2009.

Mult succes!