De ziua României: realizări ale absolvenților FII

Semnalăm câteva dintre contribuțiile studenților și absolvenților Facultății de Informatică – și, implicit, ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – la știința calculatoarelor și tehnologiile informaționale.

Ce-ar fi dacă într-o zi am ajunge toți premianți?

În primul rând, trebuie menționat premiul I obținut de echipa Sytech – avându-i ca membri pe absolvenții (pe atunci, studenți masteranzi) Adrian Buzgar, Călin Juravle și Andreas Resios – la cea mai importantă secțiune (Software Design) a competiției internaționale studențești Imagine Cup.

Imagine Cup 2009

Imagine Cup 2009 (Adrian Buzgar, Sabin Buraga, Andrei Resios, Călin Juravle, Cosmin Ilie)

Echipa Sytech s-a prezentat la runda locală pe care am organizat-o în facultate pe baza campaniei naționale „Ce-ar fi dacă într-o zi am ajunge toți la muzeu” de promovare a ediției Imagine Cup 2009 și pe care am anunțat-o la finalul anului 2008 în cadrul blog-ului FII Student.

Ținând cont de idee, de cunoștințele tehnice și de seriozitatea echipei, existau mari șanse ca proiectul UpCity să se califice în etapa finală. Dacă după faza națională încă mai existau unele rețineri referitoare la maniera de prezentare a soluției, după zecile (sutele?) de repetiții efectuate știam că vom câștiga. Eforturile – e.g., pregătirile susținute, discuțiile, evaluările preliminare – și cunoștințele dobândite anterior și-au găsit împlinirea. Ținta a fost atinsă.

Cei interesați pot urmări jurnalul vizual al „expediției” egiptene spre trofeul Imagine Cup și pot parcurge blog-ul UpCity relatând principalele activități întreprinse de echipa Sytech. De asemenea, poate fi explorat albumul de fotografii realizate de Cosmin Ilie – beneficiar al locului I la secțiunea IT Challenge.

Trebuie menționat faptul că acest premiu nu reprezintă o distincție singulară. Ne putem (re)aminti de premiul I obținut de echipa Midia – compusă din absolvenții FII Adrian Bărăgan și Emilian Bărăgan, alături de Marius Pătrășcanu – la secțiunea Short Film a ediției Imagine Cup 2004.

Urmăriți filmul Nostrum Capitulus și notița oferită de FII Student pe Google+.

Desigur, echipele de studenți FII au acceptat provocările și, inerent, dificultățile specifice secțiunilor – privitoare la algoritmică, dezvoltare de aplicații software complexe, multimedia, jocuri electronice etc. – propuse de edițiile ulterioare. O serie de mărturii recente sunt descrise de articolul relatând participarea la Imagine Cup 2011 și de filmul demonstrativ al jocului CityQuest calificat în semi-finale.

Experiența acumulată și beneficiile intelectuale au fost în măsură să ofere noi perspective.
Locul I în 2004. Apoi în 2009. De ce nu și în 2012?

Informatica nu înseamnă doar programare

Tot în anul 2009, Ecaterina Valică – atunci, studentă la master – a obținut distincția Best in Class la secțiunea Innovation a seriei de provocări propuse de Mozilla Labs pentru cel mai original model de interacțiune cu utilizatorul la nivel de Web.

Colaborarea cu fundația Mozilla a continuat și în 2011, facultatea noastră numărându-se printre puținele organisme academice ale globului care au organizat în România evenimentul Design Jam implicând studenți și absolvenți FII.

Trebuie semnalate și implicările studenților în activități circumscrise unor variate domenii.
O serie de exemple sunt oferite de articolele:

FII premiant la matematică

Binecunoscutele participări ale studenților noștri la edițiile anuale ale Olimpiadei Online de Matematică organizate de Ariel University Center of Samaria din Israel au avut drept rezultat numeroase medalii.

Instantanee ale premierii medaliaților MO-Ariel

Ca exemplificări, pot fi parcurse însemnările:

Alte rezultate de excepție sunt menționate de articolele FII medaliat la SEEMOUS 2011, Succese ale studenților FII la International Mathematics Competition 2010 și Rezultate la Concursul Național Studențesc de Matematică “Traian Lalescu”.

FII printre primii la sport și ascensiuni

Nu în ultimul rând, se cuvin amintite contribuțiile studenților facultății în domeniii extra-curriculare.

Un exemplu recent îl reprezintă ascensiunea pe vârful Lenin întreprinsă de masterandul Paul Diac: FII pe vârful Lenin (jurnal vizual).

O altă realizare e cea a studentului Andrei Petraru care s-a clasat în primii 10 la Campionatul Mondial de Ciclism (2009), fiind – de asemenea – beneficiarul unei burse oferite de compania Google.

Suntem mândri de realizările lor și le dorim mult succes!

Publicat în concurs, echipa, FII. Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , . Comentariile sunt închise pentru De ziua României: realizări ale absolvenților FII

Concursuri și burse pentru studenți (toamna—iarna 2011)

Semnalăm o serie de oportunități – competiții, burse, evenimente – destinate în special studenților de la Facultatea de Informatică:

Facultatea de Informatică: FII la concurs

  • Mozilla DevDerby propune o suită de provocări lunare (octombrie, noiembrie, decembrie) în domeniul programării Web la nivel de browser;
  • FOTOMARATON 2011 reprezintă a șaptea ediție a concursului de fotografie organizat de Centrul Cultural Francez din Iași în colaborare cu Asociația Studenților Francofoni din Iași – termen-limită de înscriere: 13 octombrie;
  • Girls Programming Camp este o tabără de pregătire în algoritmică și programare destinată studentelor din primii ani de facultate și elevelor, eveniment organizat de Infoarena și Facebook ce va avea loc la București în perioada 30 octombrie—5 noiembrie;
  • burse sociale pentru studentele masterande aflate în situaţii sociale defavorizate – termen: 31 octombrie;
  • bursele DAAD (Deutscher Akademischer Austauschdienst) sunt oferite celor interesați de efectuarea de studii/practică sau activități de cercetare în Germania pentru anul 2012-2013 – termen: 31 octombrie;
  • compania Google pune la dispoziție o serie de burse destinate studenților cu nevoi speciale – Google Europe Scholarship for Students with Disabilities – și studentelor pasionate de Computer ScienceThe Google Anita Borg Memorial Scholarship (termenul de înscriere: 1 februarie 2012);
  • competiția internațională Microsoft BlueHat Prize vizează găsirea de soluții de prevenire a unor atacuri privind vulnerabilitățile la nivelul memoriei – termen: 1 aprilie 2012.

Vă încurajăm să participați. Mult succes!

Oportunități de vacanță pentru studenți (august—septembrie 2011)

Enumerăm o serie de concursuri, provocări și evenimente desfășurate pe parcursul verii și destinate mai ales studenților informaticieni:

Facultatea de Informatică: FII la concurs

  • Mozilla DevDerby propune o suită de provocări lunare (iulie, august, septembrie) în domeniul programării Web;
  • Adobe Mobile Challenge este o provocare pentru dezvoltatorii de aplicații AIR mobile – termen de înscriere: 1 septembrie;
  • pasionații de fotografie pot participa la Nature Conservancy Annual Digital Photography Competition, termenul-limită fiind 12 septembrie;
  • MEDEA Awards 2011 reprezintă o competiție internațională vizând crearea de conținut multimedia educațional – termen: 16 septembrie;
  • Bursele „Sf. Dumitru” sunt acordate studenților având rezultate notabile pe plan academic sau la nivelul unor competiții – termen de depunere a candidaturilor: 30 septembrie.

A se parcurge și însemnarea FII în vacanță — școli de vară.
Vă încurajăm să participați! Mult succes!

De asemenea, menționăm faptul că unii dintre absolvenții și studenții Facultății de Informatică vor face parte din juriul InfoEducație 2011, bine-cunoscutul concurs național pentru elevii pasionați de informatică.

Publicat în concurs, initiative. Etichete: , , , , , , , , , , , , . Comentariile sunt închise pentru Oportunități de vacanță pentru studenți (august—septembrie 2011)

Retrospectiva anului universitar 2010-2011 la FII

Articolul de față încearcă să menționeze cele mai importante momente studențești ale anului universitar 2010-2011.

Astfel, octombrie 2010 a debutat cu o serie de mesaje video din partea unor absolvenți FII, destinate mai ales bobocilor – vezi însemnarea “Informatica nu înseamnă doar programare” – și cu aniversarea a 150 de ani de la fondarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. La finalul lunii, am avut o primă întâlnire cu studenții anului I, vizând în special modalitatea de evaluare parțială – FII la examinări.

Luna noiembrie 2010 a adus primele oportunități studențești: stagiile de practică UAIC și evenimentele Adobe Flex Camp 2010 și Atelierul November Web 2010, la care au fost prezentatori și o parte dintre absolvenții FII. Nu în ultimul rând, trebuie amintit Balul Bobocilor organizat de ASII (Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni).

Studente participante la MO-Ariel

În decembrie, o parte dintre beneficiarii burselor de mobilitate Erasmus și-au împărtășit impresiile – a se parcurge notița Cum este să FII student Erasmus? –, iar ca evenimente de interes au avut loc tradiționalul Using Microsoft Academic Program și atelierul Bring IT on. De asemenea, merită felicitări studenții FII medaliați la Olimpiada Internațională Online de Matematică MO-Ariel.

Luna ianuarie 2011 a adus alte medalii echipelor de studenți participanți la Olimpiada Online de Matematică MO-Ariel.

În februarie 2011 am sărbătorit 3 ani de la înființarea blog-ului FII Student și am demarat Concursul Național de Informatică F11 Competition. Patru studenți (actualmente absolvenți ai facultății) au obținut premiul AIdeas.

Echipa VIK de studenți ai Facultății de InformaticăLuna martie a adăugat la palmaresul FII încă 5 medalii conferite participanților la SEEMOUS (South Eastern European Mathematical Competition) și seria de prelegeri privind utilizarea tehnologiilor IBM Rational pentru dezvoltarea sistemelor software complexe. De asemenea, studenții voluntari au promovat facultatea și F11 Competition în întreaga țară – a se parcurge însemnarea VIK despre caravana F11 Competition.

În aprilie am inaugurat ediția 2011 a inițiativei Stagii pe Bune, la care FII este partener oficial. Cinci dintre studenții FII au fost acceptați la Google Summer of Code 2011, iar un absolvent al facultății a prezentat celor interesați oportunitățile de efectuare de internship-uri în cadrul Microsoft Irlanda – a se consulta notița FII pentru viitor.

Mai 2011: alte câteva realizări studențești precum premiul I la Concursul Național Studențesc de Matematică “Traian Lalescu”, locul III obținut la Imagine Cup la runda națională a secțiunii Software Design. Studenții din anii terminali (și nu doar ei) au putut interacționa cu reprezentanții Amazon Developer Center Romania – vezi articolul Extra-memorie de la Amazon. Nu în ultimul rând, la FII a avut loc finala concursului F11 Competition, eveniment bucurându-se de un real succes atât în rândul elevilor și studenților, cât și partenerilor industriali.

Public la Mozilla Design Jam IașiÎn luna iunie 2011, am organizat atelierul Summer Web dedicat tehnologiilor Web în conjuncție cu prima ediție a Design Jam Iași, eveniment desfășurat ca o continuare firească a colaborării cu fundația Mozilla via inițiativa Student Outreach – pentru detalii, parcurgeți De la Summer Web 2011 la Design Jam Iași. Tot în cadrul facultății, a avut loc Școala de vară doctorală ECODAM 2011. Proaspeții absolvenți FII au putut participa la Ziua Absolventului. De interes pot fi și calificativele maxime acordate celor mai valoroși absolvenți – vezi însemnarea Licențiat de 10 în informatică la FII.

Vă invităm să citiți și articolul FII printre primii! care poate fi considerat drept retrospectivă a anului universitar 2009-2010. Suplimentar, puteți „răsfoi” cea mai recentă ediție a Ziarului de ASII care a fost disponibilă în versiune tipărită candidaților la admiterea din acest an la Facultatea de Informatică.

Publicat în concurs, echipa, eveniment, FII, initiative. Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , . Comentariile sunt închise pentru Retrospectiva anului universitar 2010-2011 la FII

De la Summer Web 2011 la Design Jam Iași

După cum am anunțat, pe data de 3 iunie a avut loc la Facultatea de Informatică a XI-a ediție a atelierului dedicat tehnologiilor Web – Summer Web 2011.

Programul evenimentului a cuprins nouă prezentări, o parte dintre ele susținute de studenții sau de absolvenții FII. Iată temele abordate, urmărite de publicul prezent sau aflat la distanță (în țară sau pe glob) via serviciile de streaming puse la dispoziție de platforma MEDIAEC:

Summer Web 2011

Summer Web 2011

Alte detalii sunt disponibile pe blog-ul dedicat evenimentului Summer Web 2011. Suplimentar, pot fi urmărite o serie de fotografii realizate de Andreea Popescu.

A doua zi, sâmbătă, 4 iunie, a avut loc prima ediție a Design Jam Iași organizat în cadrul FII ca o continuare naturală a colaborării cu fundația Mozilla – vezi inițiativa Student Outreach.

Cele 5 echipe formate din cei 15 participanți au avut de „luptat” cu provocarea lansată: ghid de îndrumare printr-un mall.

Studenții la master Dumitru Emciuc și Mihai Sterpu discutând cu unul dintre mentori: Marius Ursache (Grapefruit)

Studenții la master Dumitru Emciuc și Mihai Sterpu discutând cu unul dintre mentorii Design Jam Iași 2011: Marius Ursache (Grapefruit)

După cele 6 ore de lucru, eventual urmărind sfaturile și sugestiile oferite de mentori, fiecare echipă și-a expus soluția imaginată:

  • MallMasters – Bogdan Dumitriu, Mircea Serediuc, Sergiu Filip
  • Concentrico – Alexandru Andronic, Emanuel Martonca, George Teioșanu
  • Keep It Simple – Dumitru Emciuc și Mihai Sterpu
  • Bird Mall – Alexandru Chelariu, Adrian Trefaș, Nicu Spînu
  • Oomba – Vlad Manea, Ștefan Enache, Bogdan Gâza, Andreea-Diana Stanciu
Design Jam Iași

Design Jam Iași — interacțiune online și offline

Răsfoiți însemnările oferite de @designjamiasi pe Twitter și albumul „oficial” de fotografii.

Cunoștințele partice dobândite, inclusiv prin interacțiunea cu mentorii, pot fi un punct de start în cariera de proiectant de interfețe (UI Designer), specialist în utilizabilitate (Usability Specialist), designer Web etc., completând cele discutate în cadrul disciplinei „Interacțiune om-calculator” pe care o pot urma studenții masteranzi.

Evenimentele Summer Web 2011 și Design Jam Iași n-ar fi putut avea loc fără suportul oferit de Mozilla Labs, The Red Point, Facultatea de Informatică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și ASII.

Organizatorii – Sabin Buraga, Ștefan Negru, Lenuța Alboaie, Andrei Panu – mulțumesc, de asemenea, studenților voluntari Sabina Bolboceanu, Victor Panaite și Adriana Șchiopu pentru ajutor.

Consultați și însemnările anterioare Invitație la Summer Web 2011 + Design Jam Iași și Studenții FII ca prezentatori în cadrul Summer Web 2010 puse la dispoziție de blog-ul FII Student.

Invitație la Summer Web 2011 + Design Jam Iași (3—4 iunie)

Interesat de tehnologii Web, de interacțiune om-calculator sau de domenii conexe?

În perioada 3—4 iunie la Facultatea de Informatică, UAIC Iași va avea loc atelierul Summer Web în conjuncție cu prima ediție din România a seriei de evenimente europene Design Jam. Acest eveniment continuă colaborarea cu fundația Mozilla în cadrul inițiativei Student Outreach desfășurată în acest semestru la FII în cadrul disciplinei „Interacțiune om-calculator”.

Design Jam Iasi

Summer Web 2011: de la design și interacțiune la aplicații Web mobile și 3D

Prima zi, vineri, 3 iunie, va fi dedicată cu precădere unor prezentări focalizate asupra unor aspecte de interes referitoare la design, experiența cu utilizatorul (UX), paradigme de interacțiune, studii de caz în domeniul aplicațiilor Web (mobile) etc.

Toate acestea sunt reunite într-o formulă de atelier de lucru, al cărui program începe de la 14:00 și oferă, printre altele:

  • Design principlesAlecsandru Grigoriu, masterand FII și de 4 ori participant la Mozilla Labs Design Challenge;
  • Creating things for the Internet of thingsȘtefan Negru, doctorand FII;
  • Mozilla JetpackLaurian Gridinoc, ambasador Mozilla Add-ons;
  • 3D interaction in the e-learning environmentsSînică Alboaie, absolvent FII, actualmente Technical Product Manager la compania The Red Point;
  • Web 3DVictor Porof, student FII și dezvoltator la Mozilla pentru proiectul Tilt (în cadrul Google Summer of Code);
  • Developing games for the mobile devices – Victor Porof & Alecsandru Grigoriu.

Alte amănunte vor fi disponibile pe blog-ul dedicat evenimentului Summer Web.

Design Jam Iași, România – soluții inovatoare privind interacțiunea cu utilizatorul

Pentru a doua zi, sâmbătă, 4 iunie, în spiritul evenimentelor Design Jam, vor fi constituite ad-hoc echipe de elevi, studenți sau experți, pasionați de design grafic, Web sau design industrial, cercetători, dezvoltatori și alții. Aceste grupuri vor fi provocate să ofere, cu ajutorul mentorilor implicați, soluții inovatoare conform temei propuse de organizatori.

Dintre mentori se pot menționa Andreea Buraga (Creative Director), Ecaterina Moraru (Interaction Designer la XWiki) și Silviu Savin (consultant în domeniul interacțiunii).

Echipele își vor împărtăși ideile și propunerile, rezultatele – disponibile liber sub termenii licențelor Creative Commons – putându-se concretiza în demonstrații multimedia, prototipuri, schițe, infografice etc. Aceste resurse vor fi disponibile public pe Web în cadrul unui wiki Design Jam dedicat.

Summer Web 2011 + Design Jam Iasi

FII la Summer Web 2011 + Design Jam Iași

Cele mai importante momente vor fi transmise prin live streaming via platforma MEDIAEC. De asemenea, urmăriți @designjamiasi pe Twitter pentru informații de ultimă oră. Consultați etapele principale ale programului desfășurării evenimentului Design Jam.

Participarea este liberă, în limita locurilor disponibile – rezervați-vă chiar acum unul pentru Summer Web și/sau Design Jam!

Acest eveniment n-ar fi putut avea loc fără sprijinul Mozilla Labs, The Red Point, Facultatea de Informatică, UAIC Iași, și – nu în ultimul rând – ASII (Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni).

Organizatorii principali sunt Sabin Buraga, Ștefan Negru, Lenuța Alboaie și Andrei Panu.

Vă invităm să participați!

Evenimente studențești de iarnă

Vacanța de iarnă care se apropie – revezi structura anului universitar curent – poate fi o perioadă propice pentru a considera participarea la următoarele evenimente destinate studenților informaticieni:
Facultatea de Informatică: FII la concurs

  • a doua ediție AI-MAS Winter Olympics 2011, un concurs dedicat aplicațiilor în inteligența artificială – detalii; prima etapă este planificată pe 19 decembrie, iar finala va avea loc la București, în perioada 19–20 februarie;
  • compania Facebook propune Facebook Hacker Cup, competiție destinată programatorilor a cărei primă rundă va începe pe data de 7 ianuarie – înscrierile demarează pe data de 20 decembrie;
  • Firefox Mobile Add-ons Cup este o competiție ce vizează dezvoltarea unei extensii pentru navigatorul Mozilla Firefox specifică dispozitivelor mobile – termen-limită: 7 ianuarie;
  • 16th Estonian Winter School in Computer Science – EWSCS’11, o școală de iarnă care va avea loc la Palmse (Estonia) în perioada 27 februarie—4 martie, termenul de înscriere fiind 14 ianuarie;
  • 2011 IEEE Winter School of Information Theory, eveniment preconizat să se desfășoare în intervalul 14—18 martie în Barcelona.

De asemenea, studiați anunțurile privind concursurile pentru studenți expuse de blog-ul FII Student și consultați secțiunea Noutăți și burse în străinătate oferită de situl UAIC.

Publicat în concurs, eveniment. Etichete: , , , , , , , , , , . Comentariile sunt închise pentru Evenimente studențești de iarnă