De ziua României: realizări ale absolvenților FII

Semnalăm câteva dintre contribuțiile studenților și absolvenților Facultății de Informatică – și, implicit, ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – la știința calculatoarelor și tehnologiile informaționale.

Ce-ar fi dacă într-o zi am ajunge toți premianți?

În primul rând, trebuie menționat premiul I obținut de echipa Sytech – avându-i ca membri pe absolvenții (pe atunci, studenți masteranzi) Adrian Buzgar, Călin Juravle și Andreas Resios – la cea mai importantă secțiune (Software Design) a competiției internaționale studențești Imagine Cup.

Imagine Cup 2009

Imagine Cup 2009 (Adrian Buzgar, Sabin Buraga, Andrei Resios, Călin Juravle, Cosmin Ilie)

Echipa Sytech s-a prezentat la runda locală pe care am organizat-o în facultate pe baza campaniei naționale „Ce-ar fi dacă într-o zi am ajunge toți la muzeu” de promovare a ediției Imagine Cup 2009 și pe care am anunțat-o la finalul anului 2008 în cadrul blog-ului FII Student.

Ținând cont de idee, de cunoștințele tehnice și de seriozitatea echipei, existau mari șanse ca proiectul UpCity să se califice în etapa finală. Dacă după faza națională încă mai existau unele rețineri referitoare la maniera de prezentare a soluției, după zecile (sutele?) de repetiții efectuate știam că vom câștiga. Eforturile – e.g., pregătirile susținute, discuțiile, evaluările preliminare – și cunoștințele dobândite anterior și-au găsit împlinirea. Ținta a fost atinsă.

Cei interesați pot urmări jurnalul vizual al „expediției” egiptene spre trofeul Imagine Cup și pot parcurge blog-ul UpCity relatând principalele activități întreprinse de echipa Sytech. De asemenea, poate fi explorat albumul de fotografii realizate de Cosmin Ilie – beneficiar al locului I la secțiunea IT Challenge.

Trebuie menționat faptul că acest premiu nu reprezintă o distincție singulară. Ne putem (re)aminti de premiul I obținut de echipa Midia – compusă din absolvenții FII Adrian Bărăgan și Emilian Bărăgan, alături de Marius Pătrășcanu – la secțiunea Short Film a ediției Imagine Cup 2004.

Urmăriți filmul Nostrum Capitulus și notița oferită de FII Student pe Google+.

Desigur, echipele de studenți FII au acceptat provocările și, inerent, dificultățile specifice secțiunilor – privitoare la algoritmică, dezvoltare de aplicații software complexe, multimedia, jocuri electronice etc. – propuse de edițiile ulterioare. O serie de mărturii recente sunt descrise de articolul relatând participarea la Imagine Cup 2011 și de filmul demonstrativ al jocului CityQuest calificat în semi-finale.

Experiența acumulată și beneficiile intelectuale au fost în măsură să ofere noi perspective.
Locul I în 2004. Apoi în 2009. De ce nu și în 2012?

Informatica nu înseamnă doar programare

Tot în anul 2009, Ecaterina Valică – atunci, studentă la master – a obținut distincția Best in Class la secțiunea Innovation a seriei de provocări propuse de Mozilla Labs pentru cel mai original model de interacțiune cu utilizatorul la nivel de Web.

Colaborarea cu fundația Mozilla a continuat și în 2011, facultatea noastră numărându-se printre puținele organisme academice ale globului care au organizat în România evenimentul Design Jam implicând studenți și absolvenți FII.

Trebuie semnalate și implicările studenților în activități circumscrise unor variate domenii.
O serie de exemple sunt oferite de articolele:

FII premiant la matematică

Binecunoscutele participări ale studenților noștri la edițiile anuale ale Olimpiadei Online de Matematică organizate de Ariel University Center of Samaria din Israel au avut drept rezultat numeroase medalii.

Instantanee ale premierii medaliaților MO-Ariel

Ca exemplificări, pot fi parcurse însemnările:

Alte rezultate de excepție sunt menționate de articolele FII medaliat la SEEMOUS 2011, Succese ale studenților FII la International Mathematics Competition 2010 și Rezultate la Concursul Național Studențesc de Matematică “Traian Lalescu”.

FII printre primii la sport și ascensiuni

Nu în ultimul rând, se cuvin amintite contribuțiile studenților facultății în domeniii extra-curriculare.

Un exemplu recent îl reprezintă ascensiunea pe vârful Lenin întreprinsă de masterandul Paul Diac: FII pe vârful Lenin (jurnal vizual).

O altă realizare e cea a studentului Andrei Petraru care s-a clasat în primii 10 la Campionatul Mondial de Ciclism (2009), fiind – de asemenea – beneficiarul unei burse oferite de compania Google.

Suntem mândri de realizările lor și le dorim mult succes!

Publicat în concurs, echipa, FII. Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , . Comentarii închise la De ziua României: realizări ale absolvenților FII

HITECH – parteneriat pentru stimularea investițiilor IT în Iași

La invitația Asociației Industrii Creative, săptămâna trecută (miercuri, 9 noiembrie) am participat la dezbaterea cu tema Provocări și soluții pentru stimularea investițiilor în industriile IT&C din Iași, prima întâlnire din cadrul inițiativei HITECH Iași.

Cuvânt de deschidere al evenimentului HITECH Iași

Iași – pol de dezvoltare în domeniul industriilor creative

HITECH este un proiect privat care își propune să definească și să implementeze în cel mai scurt timp o strategie coerentă de promovare a Iașului drept centru de competențe în domeniul tehnologiilor informației și telecomunicațiilor cu scopul de a atrage investiții în acest domeniu.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Industrii Creative în parteneriat cu United Business Center Iași, reunind atât persoane cu rol decizional în importante companii de profil – preponderent, parteneri industriali ai facultății –, cât și reprezentanți ai mediului academic (Facultatea de Informatică și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul UAIC și Facultatea de Automatică și Calculatoare, TUIASI), inclusiv dezvoltatori de clădiri de birouri, furnizori de infrastructură și servicii și reprezentanți ai centrelor culturale.

̂Pe parcursul discuțiilor au fost abordate teme legate de:

  • forța de muncă,
  • competențele necesare ale unui absolvent,
  • nivelul infrastructurii și al serviciilor existente,
  • sprijinul din partea autorităților.

Scopul final a fost identificarea unor avantaje competitive pe care se va baza strategia Iașului în atragerea de investiții în sectoarele IT&C.

Intervențiile participanților au focalizat atenția asupra unor aspecte de interes, mergând de la posibile soluții de regenerare a unui oraș prin industrii creative și definirea contextului (național, regional, european) propice afacerilor până la considerarea Iașului ca fiind pol de dezvoltare prin implicarea activă a universităților și companiilor private din domeniu.

Factorii cei mai importanți care atrag investitori în IT&C sunt existența unor facultăți puternice, capabile să formeze competențe, și existența unor afaceri de succes în domeniu, demonstrând potențialul pieței locale. În acest sens, am prezentat câteva dintre motivele pentru care un viitor absolvent de liceu ar alege FII pentru a-și forma o carieră în domeniul informaticii. O parte dintre aceste avantaje pot fi luate în considerație și de actualii/viitorii investitori.

După cum unul dintre reprezentanții unei companii a punctat, viitorii absolvenți trebuie să strălucească prin atitudine, nu numai prin aptitudine, un rol important avându-l și dezvoltarea personală inclusiv așa-numitele soft skills (capacități de comunicare, adaptabilitate, lucru în echipă, gestionarea timpului și altele) – de exemplu, participarea la stagii de practică și inițiativa G.E.T.A. propusă de ASII.

O parte dintre participanții la evenimentul HITECH Iași (9 noiembrie 2011)

O parte dintre participanții la evenimentul HITECH Iași (9 noiembrie 2011)

Deputatul Varujan Pambuccian a avut o intervenție online, detaliind o posibilă viziune pe care România ar trebui să o adopte privitor la IT&C – crearea de valoare via activități de cercetare și dezvoltare autohtone, focalizarea asupra interacțiunii cu utilizatorul, securității digitale personale și dezvoltării de jocuri electronice, stimularea apariției și susținerea comunităților IT.

Începând cu anul viitor, Asociația Industrii Creative va continua seria dezbaterilor HITECH și a întâlnirilor între actorii implicați pentru a cataliza formarea de parteneriate și consolidarea comunității IT&C la nivelul Iașului, inclusiv elaborarea unui ghid complet pentru potențialii investitori.

Salutăm această inițiativă și mulțumim pentru invitație!

Concursuri și burse pentru studenți (toamna—iarna 2011)

Semnalăm o serie de oportunități – competiții, burse, evenimente – destinate în special studenților de la Facultatea de Informatică:

Facultatea de Informatică: FII la concurs

  • Mozilla DevDerby propune o suită de provocări lunare (octombrie, noiembrie, decembrie) în domeniul programării Web la nivel de browser;
  • FOTOMARATON 2011 reprezintă a șaptea ediție a concursului de fotografie organizat de Centrul Cultural Francez din Iași în colaborare cu Asociația Studenților Francofoni din Iași – termen-limită de înscriere: 13 octombrie;
  • Girls Programming Camp este o tabără de pregătire în algoritmică și programare destinată studentelor din primii ani de facultate și elevelor, eveniment organizat de Infoarena și Facebook ce va avea loc la București în perioada 30 octombrie—5 noiembrie;
  • burse sociale pentru studentele masterande aflate în situaţii sociale defavorizate – termen: 31 octombrie;
  • bursele DAAD (Deutscher Akademischer Austauschdienst) sunt oferite celor interesați de efectuarea de studii/practică sau activități de cercetare în Germania pentru anul 2012-2013 – termen: 31 octombrie;
  • compania Google pune la dispoziție o serie de burse destinate studenților cu nevoi speciale – Google Europe Scholarship for Students with Disabilities – și studentelor pasionate de Computer ScienceThe Google Anita Borg Memorial Scholarship (termenul de înscriere: 1 februarie 2012);
  • competiția internațională Microsoft BlueHat Prize vizează găsirea de soluții de prevenire a unor atacuri privind vulnerabilitățile la nivelul memoriei – termen: 1 aprilie 2012.

Vă încurajăm să participați. Mult succes!

Licențiat de 10 în informatică la FII

Îi felicităm pe toți absolvenții generației 2011 care au susținut săptămâna trecută examenul de licență sau dizertație!

Se cuvin menționați licențiații în Informatică ai facultății care s-au dovedit printre primii obținând nota 10 la ambele probe (susținerea lucrării și evaluarea cunoștințelor fundamentale în domeniul informaticii):
Sigla Facultății de Informatică din Iași

  • Andrada Ștefana Aștefănoaie avându-l drept coordonator pe profesorul Ferucio Laurențiu Țiplea
  • Rodica Bozianu supervizată de profesorul Ferucio Laurențiu Țiplea
  • Codruț Andrei Burdujoc îndrumat de asistentul Adrian Iftene
  • Alexandru George David supervizat de conferențiarul Sabin Buraga
  • Romică Andrei Iordan coordonat de către conferențiarul Sabin Buraga

FII absolvent

  • Mihai Andrei Livadariu care l-a avut ca îndrumător pe lectorul Vlad Rădulescu
  • Bogdan Alexandru Luca supervizat de asistentul Dragoș Gavriluț
  • Vlad Manea fiind îndrumat de către profesorul Ferucio Laurențiu Țiplea
  • Rafael Alexandru Maștaleru aflat sub coordonarea lui Cristian Frăsinaru
  • Emilian Constantin Mihalache îndrumat de profesorul Cornelius Croitoru
  • Marius Cristian Papara coordonat de lectorul Cristian Frăsinaru
  • Andrei George Petraru aflat sub îndrumarea profesorului Ferucio Laurențiu Țiplea
  • Dumitru Bogdan Prelipcean supervizat de lectorul Sorin Iftene
  • Bogdan Puiu coordonat de asistentul Cosmin Vârlan
  • Dumitru Ciprian Redinciuc supervizat de asistentul Cosmin Vârlan
  • Anca Roșcan îndrumată de conferențiar Sabin Buraga
  • Iosif Daniel Spulber aflat sub coordonarea profesorului Ferucio Laurențiu Țiplea
  • Vlad Andrei Tudose avându-l ca supervizor pe profesorul Cornelius Croitoru

Suntem onorați de rezultatele obținute și le dorim mult succes pe viitor!

Alte notițe înrudite sunt FII pentru viitor: sfaturi către viitorii absolvenți, Comisiile de licență și dizertație (iulie 2011) și Licențiat de 10 în informatică la FII (ediția 2010).

Școala de vară doctorală ECODAM 2011

Așa cum am anunțat anterior, în perioada 21—26 iunie a avut loc Școala de vară doctorală ECODAM (Doctoral Summer School on Meta-heuristics in optimization and intelligent data analysis and Evolutionary Computing in Optimisation and Data Mining), eveniment inițiat în anul 2006 de profesorul Henri Luchian și co-organizat de Facultatea de Informatică, UAIC Iași și de compania SIEMENS. Școala ECODAM este destinată cu precădere studenților doctoranzi interesați de tehnicile de optimizare și de analiză inteligentă a datelor.

Școala de vară ECODAM 2011

Școala de vară ECODAM 2011 — dialoguri

Invitații speciali ai acestei ediții au fost:

  • Hussein Abbass (School of Engineering and Information Technology, Canberra, Australia)
  • Dan Dumitrescu (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj, România)
  • Sorin Istrail (Department of Computer Science, Brown University, Providence, Rhode Island)
  • Dan Simovici (Department of Computer Science, University of Massachusetts, Boston, Massachusetts, USA)
  • Daniel Stamate (Department of Computing, Goldsmiths College, University of London, UK)
  • Daniela Zaharie (Universitatea de Vest din Timișoara, România)

De asemenea, alături de prezentări ale studenților doctoranzi participanți, în cadrul școlii de vară a avut loc și susținerea publică a tezei de doctorat Hybrid Metaheuristics for Solving Constraint Satisfaction Problems elaborată de asistenta Mădălina Ioniță (Rășchip).

Spicuim din interviurile luate vorbitorilor invitați disponibile în așa-numitele daily feeds distribuite în formă tipărită participanților:

  • Profesorul Hussein Abbas – care a prezentat, printre altele, un subiect deosebit de interesant despre evolved future: „We don’t look at describing the future. We’re looking at what we have today, which may influence the shape of the future.
  • „Întotdeauna am apreciat succesul informaticii (Computer Science) în soluționarea problemelor privind fizica și biologia. […] Nu putem evolua fără o înțelegere fină a modelelor computaționale.” — profesorul Sorin Israil
    O prezentare în cadrul ECODAM 2011

    O prezentare în cadrul ECODAM 2011

  • Profesorul Henri Luchian apreciază că există multiple beneficii pentru doctoranzii care participă la Școala doctorală ECODAM: „în primul rand, ei iau contact cu unele dintre cele mai importante personalități ale domeniului. Cunoscând asemenea persoane, interacționând cu acestea, participând la expunerile oferite — o importantă oportunitate reprezentând una dintre componentele esențiale de a fi inițiat în cercetarea științifică. Eventual, astfel de interacțiuni pot conduce la colaborări în cadrul unor proiecte de cercetare sau idei de articole. […] Pur și simplu, nu poți rata un astfel de eveniment.”
  • Profesorul Dan Simovici a afirmat că este printre puținele persoane care sunt plătite să facă ceea ce le place. La întrebarea privind opinia domniei sale privind FII, răspunsul tranșant a fost „I was impressed by the faculty’s quality. […] Almost all the teachers here have been my students and it’s a pleasure and it makes me proud to see what they have built; they are well known people.
  • Profesorul Daniel Stamate, unul dintre absolvenții FII, a declarat: „În România, oamenii sunt focalizați asupra aspectelor teoretice ale informaticii, pe când în străinătate cercetătorii sunt mai mult orientați pe aspectele practice și aplicabilitate și de aceea absolvenții din țările vestice își folosesc abilitățile într-o mai bună manieră.”
  • Opinia profesoarei Daniela Zaharie este că studentele se pot bucura de succes în domeniul informaticii deoarece „mintea lor este mai analitică și ele pot să imerseze mai bine într-un mediu de programare.”

Consultați programul evenimentului, fotografiile și istoricul edițiilor anterioare.

Nu în ultimul rând, trebuie amintiți organizatorii ECODAM 2011: profesorii Henri Luchian, Vlad Rădulescu, Lenuța Alboaie, Mihaela Breabăn și Corina Forăscu, plus studenții FII voluntari Sabina Bolboceanu, Victor Panaite, Adriana Șchiopu, Ioana Iordachi, Mihaela Ghimiciu, Alexandru Blaga, Iordan Rață, Giovanni Savioli și Andrei Gheorghiu.