Retrospectiva anului universitar 2010-2011 la FII

Articolul de față încearcă să menționeze cele mai importante momente studențești ale anului universitar 2010-2011.

Astfel, octombrie 2010 a debutat cu o serie de mesaje video din partea unor absolvenți FII, destinate mai ales bobocilor – vezi însemnarea “Informatica nu înseamnă doar programare” – și cu aniversarea a 150 de ani de la fondarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. La finalul lunii, am avut o primă întâlnire cu studenții anului I, vizând în special modalitatea de evaluare parțială – FII la examinări.

Luna noiembrie 2010 a adus primele oportunități studențești: stagiile de practică UAIC și evenimentele Adobe Flex Camp 2010 și Atelierul November Web 2010, la care au fost prezentatori și o parte dintre absolvenții FII. Nu în ultimul rând, trebuie amintit Balul Bobocilor organizat de ASII (Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni).

Studente participante la MO-Ariel

În decembrie, o parte dintre beneficiarii burselor de mobilitate Erasmus și-au împărtășit impresiile – a se parcurge notița Cum este să FII student Erasmus? –, iar ca evenimente de interes au avut loc tradiționalul Using Microsoft Academic Program și atelierul Bring IT on. De asemenea, merită felicitări studenții FII medaliați la Olimpiada Internațională Online de Matematică MO-Ariel.

Luna ianuarie 2011 a adus alte medalii echipelor de studenți participanți la Olimpiada Online de Matematică MO-Ariel.

În februarie 2011 am sărbătorit 3 ani de la înființarea blog-ului FII Student și am demarat Concursul Național de Informatică F11 Competition. Patru studenți (actualmente absolvenți ai facultății) au obținut premiul AIdeas.

Echipa VIK de studenți ai Facultății de InformaticăLuna martie a adăugat la palmaresul FII încă 5 medalii conferite participanților la SEEMOUS (South Eastern European Mathematical Competition) și seria de prelegeri privind utilizarea tehnologiilor IBM Rational pentru dezvoltarea sistemelor software complexe. De asemenea, studenții voluntari au promovat facultatea și F11 Competition în întreaga țară – a se parcurge însemnarea VIK despre caravana F11 Competition.

În aprilie am inaugurat ediția 2011 a inițiativei Stagii pe Bune, la care FII este partener oficial. Cinci dintre studenții FII au fost acceptați la Google Summer of Code 2011, iar un absolvent al facultății a prezentat celor interesați oportunitățile de efectuare de internship-uri în cadrul Microsoft Irlanda – a se consulta notița FII pentru viitor.

Mai 2011: alte câteva realizări studențești precum premiul I la Concursul Național Studențesc de Matematică “Traian Lalescu”, locul III obținut la Imagine Cup la runda națională a secțiunii Software Design. Studenții din anii terminali (și nu doar ei) au putut interacționa cu reprezentanții Amazon Developer Center Romania – vezi articolul Extra-memorie de la Amazon. Nu în ultimul rând, la FII a avut loc finala concursului F11 Competition, eveniment bucurându-se de un real succes atât în rândul elevilor și studenților, cât și partenerilor industriali.

Public la Mozilla Design Jam IașiÎn luna iunie 2011, am organizat atelierul Summer Web dedicat tehnologiilor Web în conjuncție cu prima ediție a Design Jam Iași, eveniment desfășurat ca o continuare firească a colaborării cu fundația Mozilla via inițiativa Student Outreach – pentru detalii, parcurgeți De la Summer Web 2011 la Design Jam Iași. Tot în cadrul facultății, a avut loc Școala de vară doctorală ECODAM 2011. Proaspeții absolvenți FII au putut participa la Ziua Absolventului. De interes pot fi și calificativele maxime acordate celor mai valoroși absolvenți – vezi însemnarea Licențiat de 10 în informatică la FII.

Vă invităm să citiți și articolul FII printre primii! care poate fi considerat drept retrospectivă a anului universitar 2009-2010. Suplimentar, puteți „răsfoi” cea mai recentă ediție a Ziarului de ASII care a fost disponibilă în versiune tipărită candidaților la admiterea din acest an la Facultatea de Informatică.

Anunțuri
Publicat în concurs, echipa, eveniment, FII, initiative. Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , . Comentarii închise la Retrospectiva anului universitar 2010-2011 la FII

Dezvoltarea sistemelor software complexe cu IBM Rational

Sigla Facultății de Informatică din IașiÎn zilele de 30 și 31 martie vor avea loc în sala C308 o serie de prelegeri privind utilizarea tehnologiilor IBM Rational pentru dezvoltarea sistemelor software complexe.

Acest eveniment îl are ca invitat pe Eugen Pâslaru (Rational Technical Sales Specialist la compania IBM).

Programul prezentărilor – la care sunt invitați să participe în special studenții la studii de doctorat și masteranzii FII interesați de inginerie software, servicii Web și/sau aplicații de tip enterprise – este următorul:

  • miercuri, 30 martie
     09:00 - 09:45: Problematica sistemelor software complexe
     10:00 - 11:45: Managementul ciclului de viață al sistemelor complexe, sisteme business
     12:00 - 12:30: BPM - Ciclul de viață al proceselor de business - Perspectivă de dezvoltare
     13:45 - 14:45: Modelare, Analiză, Definire cerințe
     15:00 - 15:50: Managementul cerințelor, Planificare
    
  • joi, 31 martie
     09:00 - 09:45: Managementul calității sistemelor software, Testare
     10:00 - 10:50: Dezvoltarea sistemelor orientate pe servicii (SOA), 
                              Ciclul de viață axat pe faza de dezvoltare - tehnologii Rational
     11:00 - 12:30: Prezentarea unor platforme moderne de lucru (Jazz 3.0 Middleware)
                              Partea 1: Arhitectura
     13:45 - 14:50: Partea a 2-a: Modelare, Definire cerințe
     15:00 - 15:50: Enterprise Architecture (EA)
     16:00 - 16:45: Performance Management, Program Portofolio Management (PM)
    
IBM Rational Enterprise Architecture

IBM Rational Enterprise Architecture

Întrucât numărul de locuri este limitat, prioritate vor avea doctoranzii și studenții înmatriculați la Masterul de Ingineria Sistemelor Software.

Pentru înscrieri, folosiți formularul Web.

Alte detalii referitoare la organizare pot fi furnizate de doctorandul Ionuț Apetrei (ionut.apetrei AT info.uaic.ro) căruia îi mulțumim pentru implicare.

Publicat în eveniment, FII. Etichete: , , , , , , , , , . Comentarii închise la Dezvoltarea sistemelor software complexe cu IBM Rational

FII printre primii!

Titlul articolului de față este similar sloganului facultății noastre, folosit – mai mult sau mai puțin oficial – încă din 2000.

În cele ce urmează, punctăm o serie de momente din viața studențească din anul universitar anterior menite să demonstreze că FII este printre primii. Dat fiind faptul că în curând – 27 septembrie – va începe „să ruleze” primul semestru, această însemnare poate fi considerată drept o retrospectivă a ultimelor 12 luni; o versiune a ei va fi disponibilă în viitorul număr al Ziarului de ASII.

Printre primii la organizarea de și participarea la evenimente

Anul universitar 2009-2010 a fost unul bogat în evenimente organizate în cadrul facultății.

Pentru început, le vom enumera pe cele vizând diverse „rafinamente” (sau „delicii”?) tehnologice.

Instantaneu de la un eveniment FII

Finalul lunii octombrie 2009 a adus la Iași evenimentul Adobe Flex Camp care a constituit o completare a diverselor teme discutate la întâlnirile periodice ale Cercului de RIA (Rich Internet Applications) din cadrul FII. În mai 2010, am organizat – sub “formula” atelier de lucru pentru și cu studențiSummer <Web />, avându-i ca prezentatori și pe unii dintre studenții sau absolvenții facultății. Echipa Microsoft Student Partners locală a susținut o serie de prezentări în cadrul evenimentelor anuale Using Microsoft Academic Program și Microsoft Academic Tour.

Pe parcursul vacanței de vară, unii dintre studenții FII au demonstrat că pot fi printre primii ca membri ai juriului concursului InfoEducație 2010 sau au participat la diverse evenimente. Alții au finalizat proiectele în cadrul Google Summer of Code 2010 ori sunt beneficiari ai unor burse oferite de corporații precum IBM și Google.

Ne mândrim, de asemenea, cu o serie de evenimente științifice desfășurate în facultate:

Nu în ultimul rând, trebuie amintite o parte dintre evenimentele focalizate asupra vieții studențești. Studenții anului I au putut interacționa cu reprezentanții lor în consiliu în cadrul unei întâlniri menite a explica unele aspecte despre maniera de evaluare la anumite materii. În decembrie am inițiat seria de întâlniri FII pentru viitor – o “șuetă” cu câțiva dintre absolvenții facultății privind în special perspectivele FII.

FII printre primii!

Membrii ASII (Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni) desfășoară, de asemenea, o bogată activitate în cadrul facultății. Sunt deja notorii proiectele Ziarul de ASII, concursul național de fotografie DigiPhoto sau balul de caritate Crăciun din inimă de student. Unele dintre evenimentele FII au fost realizate în cooperare cu ASII. Pe blog-ul ASII puteți parcurge relatări despre alte activități de interes: balul bobocilor, concursuri sportive, întâlniri studențești etc.

FII printre primii și la concursuri

Participarea studenților la Olimpiada Internațională Online de Matematică MO-Ariel – ediția din decembrie 2009 și ediția din aprilie 2010 – s-a concretizat în obținerea a multor medalii, reprezentând cea mai bună performanță de până acum realizată de studenții facultății. Dacă sunteți pasionați de matematică, puteți să demonstrați astfel că într-adevăr sunteți (printre) primii. Referitor la acest subiect, trebuie să ne referim și la medaliile de argint și bronz acordate studenților participanți la South Eastern European Mathematical Olympiad for University Students, International Mathematics Competition for University Students și Concursul Național Studențesc de Matematică “Traian Lalescu”.

În domeniul programării, echipele FII s-au clasat pe locuri meritorii la prestigiosul concurs internațional ACM International Collegiate Programming Contest. Le ținem pumnii pentru ediția din acest an!

Studenții noștri au fost pe podium la Algoritmiada 2010, runda finală a concursului având loc în facultate. De asemenea, prin studenții săi, facultatea a obținut premii la CNIV (Conferința Națională de Învățământ Virtual) și la concursul studențesc StudIT 2009 – detalii. Nu în ultimul rând, trebuie amintite premiile obținute de masteranzii FII la Sesiunea Națională de Comunicări Studențești în domeniul sistemelor inteligente de transport.

Chiar dacă în acest an FII nu s-a calificat la etapa finală a concursului Imagine Cup, succesul remarcabil obținut în 2009 – Marele trofeu Imagine Cup, secțiunea Software Design – trebuie să fie punctul de inspirație și trambulina viitoarelor rezultate.

Printre primii și ca absolvenți

Un grup de studenți, membri ASII

Printre primii s-au numărat și cei 18 proaspăți licențiați care au obținut nota 10 la ambele probe ale examenului de licență. Parcurgeți, de asemenea, câteva interviuri cu absolvenții FII.

Punctăm și faptul că situl Web al Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași – dezvoltat de absolvenții FII – ocupă prima poziție din România.

Am mai putea descrie și alte aspecte vizând bursele, stagiile de practică, implicarea în proiecte de cercetare sau oportunitățile de participare la competiții, dar vă lăsăm să le descoperiți pe cont propriu invitându-vă să vizitați situl facultății – www.info.uaic.ro – și blog-ul FII Student – fiistudent.wordpress.com. Fiți la curent cu ultimele noutăți urmărind @fiistudent pe Twitter.

În loc de concluzie: trebuie să vă ambiționați să fiți printre primii, nu?…

Un masterand FII beneficiar al unei burse IBM

Marius Butuc, prezentator în cadrul atelierului <Web /> 2007

Marius Butuc, prezentator în cadrul atelierului <Web /> 2007

Anunțăm cu mândrie că Marius Butuc, student în anul al doilea la masterul cu specializarea „Ingineria Sistemelor Software”, a obținut o bursă – EPIC Industry Internship Student – din partea IBM Toronto, pe parcursul perioadei 21 iulie 2010—26 august 2011.

Marius este unicul student din România – și, implicit, singurul student al UAIC – selectat pe baza interviurilor realizate în urma considerării anunțului privitor la oferta IBM transmis studenților Facultății de Informatică.

Poziția pe care activează este aceea de Cloud Computing and Advanced Technologies Developer.

Marius Butuc se va concentra asupra back-end-ului folosind tehnologii Java, alături de un student din Brazilia care se va orienta mai mult pe partea de front-end (recurgând la Adobe Flex).

De menționat faptul că prezentarea lui Marius – având titlul Semantically Enriching Content Using OpenCalais și fiind pregătită în cadrul cursului „Dezvoltarea aplicațiilor Web” – a apărut în cadrul secțiunii Showcase a sitului oficial OpenCalais. Cei interesați pot parcurge articolul disponibil pe SlideShare.

Îi dorim mult succes!

Concurs: Best Linux Application 2010

Via Anamaria Dogar (University Relations Team, IBM România):

Vă anunțăm lansarea concursului național studențesc Best Linux Application 2010. Ediția din acest an a concursului încurajează utilizarea sistemului de operare Linux în aplicații embedded, prin dezvoltări adresate unor configurații hardware specifice.

Concursul este adresat studenților înscriși la o facultate sau colegiu acreditat în programul de licență. Proiectul propus este individual.

Până la data de 16 iulie 2010, studenții care intenționează să propună un proiect trebuie să trimită următoarele informații la adresa concurs AT linuxcenter.ro:

  1. CV al participantului având obligatoriu următoarele informații: Nume, Universitate, Facultate, Secția, Anul, Grupa, Adresa universității, Adresa participantului, Telefon, E-mail
  2. Titlul proiectului
  3. Scurtă descriere tehnică a proiectului (2—3 pagini):
    • scop, obiective propuse
    • metoda, soluția, algoritmul utilizat(ă)
    • performanțe vizate, avantaje în raport cu alte metode/soluții
    • indici de calitate/performanță măsurabili, aspecte de testare
    • propuneri de continuare/dezvoltare
    • impact asupra comunității Linux

Printre obiectivele proiectului propus trebuie să se numere:

  • să aducă îmbunătățiri sistemului de operare Linux
  • să fie o aplicație inovativă
  • să contribuite la comunitatea open-source
  • să aducă îmbunătățiri semnificative unei aplicații Linux deja existente

Cele mai bune 10 proiecte vor fi selectate pentru etapa finală. Studenții finaliști vor fi anunțați pe data de 26 iulie, codul-sursă al aplicației propuse trebuind fi expediat până cel târziu 17 septembrie 2010.

Mult succes!

Alte competiții și evenimente studențești (februarie—mai 2010)

Facultatea de Informatică: FII la concursSemnalăm o nouă serie de concursuri și/sau evenimente științifice destinate studenților la informatică:

Suplimentar, puteți parcurge însemnarea Noi competiții studențești (ianuarie—aprilie 2010) disponibilă pe blog-ul FII Student. De asemenea, fiți pe fază urmărind @fiistudent pe Twitter.

Vă încurajăm să participați!
Mult succes!

3 candidaturi ale masteranzilor FII la IBM Great Minds 2010

În urmă cu o lună, anunțam studenții (printr-un mesaj de e-mail trimis pe lista dedicată tuturor masteranzilor) despre posibilitatea de realizare a unui stagiu de pregătire – pe o perioadă de 3–6 luni – în cadrul Laboratorului de Cercetare IBM din Zurich, având asigurate cheltuielile de transport și trai pe perioada stagiului. Această inițiativă poartă numele IBM Great Minds. Competiția se adresează studenților înrolați în programe academice de master full-time.

Pentru acest program și-au manifestat interesul trei studenți – actualmente, în anul I la studiile de master oferite de facultatea noastră:

  • Sorin Burjan,
  • Ionuț Ignătescu,
  • Radu Mereuță.

Studenții câștigători vor fi desemnați de comitetul internațional IBM în luna ianuarie 2010.
Le urăm baftă tuturor!

Publicat în FII. Etichete: , , , , , , , , , , . Comentarii închise la 3 candidaturi ale masteranzilor FII la IBM Great Minds 2010