FII la un alt început de an universitar

Sigla Facultății de Informatică din IașiÎnainte de toate, dorim noilor veniţi o experienţă cât mai bogată privitoare la interacţiunea cu facultatea, incluzând aici atât aspecte legate de pregătirea profesională, cât şi cele privind o viaţă studenţească plină de satisfacţii.

Probabil că din contactul limitat la înscriere şi/sau din parcurgerea sitului Web al facultăţii, nu se prea pot „culege” impresii concludente. Vom rezuma în continuare o parte dintre „componentele” care animă Facultatea de Informatică.

Ce ar trebui să cunoască un student proaspăt intrat?

În primul rând, statutul de student este total diferit de cel de elev. Ar putea părea şocant, dar în facultate fiecare are parte de o libertate (aproape) totală. Nu există – mult temuta? – doamnă dirigintă care să aranjeze orarul, să motiveze absenţe, să mustre sau să discute cu părinţii. Există în schimb Citește în continuare »

Zilele Bobocilor 2009 (12-16 octombrie, de la 18h)

În perioada 12–16 octombrie, începând cu orele 18, se vor organiza în Aula „Mihai Eminescu” din corpul A al Universității sesiuni de informare pentru studenții anului I în cadrul cărora aceștia vor putea obține informații esențiale legate de viața studențească, precum:

Zilele Bobocilor (12-16 octombrie 2009)

Zilele Bobocilor (12-16 octombrie 2009)

Calendarul succint al desfășurării evenimentului este următorul:

  • 12 octombrie – cunoaște universitatea
  • 13 octombrie – școala
  • 14 octombrie – bursele în străinătate
  • 15 octombrie – cariera
  • 16 octombrie – asociațiile studențești

Aceste informații vor fi prezentate atât de angajați din cadrul departamentelor universității, cât și de invitați din partea centrelor culturale din Iași și ai Bibliotecii Centrale Universitare – BCU.

Alte detalii privind programul acestui eveniment sunt disponibile pe situl Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

De asemenea, în prealabil se pot consulta ghidul studentului și lista de întrebări frecvente, inclusiv răspunsurile aferente.

Postat in eveniment, initiative. Etichete: , , , , , , , , . Comentariile sunt închise pentru Zilele Bobocilor 2009 (12-16 octombrie, de la 18h)

Ziarul de ASII, ediția de început de an universitar

O dată cu începutul anului universitar, a apărut și un nou număr al Ziarului de ASII – 1000 de exemplare tipărite, distribuite gratuit studenților facultății.

Sigla ASII

Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni


Această ediție are drept subtitlu Nu lăsa studenția să treacă pe lângă tine! și cuprinde, printre multe altele:
  • un ghid de supraviețuire, mai ales pentru boboci;
  • prezentarea unor inițiative și grupuri de interes pentru studenți: Microsoft Student Partners și Rich Internet Applications (fostul cerc de Adobe Flash);
  • detalii privind ASII (Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni), inclusiv modalități de aderare;
  • interviul special cu decanul facultății, profesorul Gheorghe Grigoraș;
  • anatomia unui virus informatic;
  • informații referitoare la Grădina Botanică și la alte modalități de petrecere – online sau offline – a timpului liber.

Felicitări echipei redacționale!
Vă dorim lectură plăcută!

Postat in echipa, initiative. Etichete: , , , , , , , . Comentariile sunt închise pentru Ziarul de ASII, ediția de început de an universitar

FII pe hartă: ghid de orientare

Hărțile de mai jos pot fi folosite (mai ales) de către studenții boboci pentru a avea o privire de ansamblu asupra localizării unor puncte de interes, toate situate în corpul C al universității.

Facultatea de Informatica: parterul corpului C

Facultatea de Informatică: parterul corpului C


La parter, secretariatul dispune de birourile C205 (principala interfață dintre studenți și facultate) și C201 (situația școlarității și altele). Sala C210 este dedicată bibliotecii, iar birourile C21X sunt folosite de o parte dintre profesorii facultății. Accesul la amfiteatrul C2 are loc urcând scările până la etajul I, parcurgând întreg coridorul și apoi coborând încă un etaj.

Facultatea de Informatică: etajul I

Facultatea de Informatică: etajul I


Etajul I include C309 – una dintre sălile importante, folosită pentru multe ore de curs – și C308 – aici se desfășoară uzual ședințele departamentului de informatică, diverse evenimente organizate în facultate și unele materii susținute la master. La capătul coridorului se poate cobori spre C2 și demisol sau se poate urca spre laboratoare, la etajul II.
Sala C302 este supra-denumită „Acvariul” și este utilizată drept sală de consiliu, iar C302a adăpostește „sediul” administratorului de rețea – a se parcurge și însemnarea anterioară privind unele aspecte despre FII. Tot la etajul I sunt localizate diverse birouri (C301, C303, C305, C307, C310) ocupate de profesorii facultății.

Facultatea de Informatică: etajul II

Facultatea de Informatică: etajul II


Laboratoarele – i.e. sălile C401, C403, C405, C409, C411, C412, C413 – ocupă o parte importantă a etajului II. Puteți vizualiza, de exemplu, interiorul laboratorului C403. Profesorul Gheorghe Grigoraș, decanul facultății, are biroul C404. Sala C411b este „locuită” de către operatori, iar în C410 poate fi găsit administratorul facultății.

Facultatea de Informatică: demisolul

Facultatea de Informatică: demisolul


La demisol, există două locații de interes: amfiteatrul C112, utilizat în special pentru orele de curs, și sala C123, sediul ASII – Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni.

Orele dedicate seminariilor au loc, de regulă, în sălile situate la etajul VII – C901, C903, C905, C909.

De asemenea, consultând pe situl Web al facultății informațiile privitoare la fiecare membru al personalului academic, aveți posibilitatea să aflați atât numărul biroului alocat, cât și adresa sitului propriu, inclusiv cea de e-mail.

FII în cuvinte: Un alt început…

Interiorul FIIAcesta este primul episod din serialul dedicat descrierii Facultății de Informatică din Iași, în special util studenților din primul an. Cele de mai jos au fost publicate – cu unele modificări – în numărul din octombrie anul trecut al Ziarului de ASII.

Înainte de toate, le doresc noilor veniţi o experienţă cât mai bogată privitoare la interacţiunea cu facultatea, incluzând aici atât aspecte legate de pregătirea profesională, cât şi cele privind o viaţă studenţească plină de satisfacţii.

Probabil că din contactul limitat la înscriere şi/sau din parcurgerea sitului Web al facultăţii, nu se prea pot „culege” impresii concludente. Voi rezuma în continuare o parte dintre „componentele” care animă Facultatea de Informatică.

Ce ar trebui să cunoască un student proaspăt intrat?

În primul rând, statutul de student este total diferit de cel de elev. Ar putea părea şocant, dar în facultate fiecare are parte de o libertate (aproape) totală. Nu există – mult temuta? – doamnă dirigintă care să aranjeze orarul, să motiveze absenţe, să mustre sau să discute cu părinţii. Există în schimb un îndrumător la fiecare semi-an de studii, un pro-decan răspunzător cu probleme studenţeşti, o asociaţie a studenţilor informaticieni din Iaşi – ASII, o sumedenie de colegi (ne)cunoscuţi, diverşi profesori ai facultăţii – dintre cei aproximativ 50 de angajaţi permanenţi –, un grup de secretare şi operatori, Internet la discreţie (uneori) şi alte entităţi mai mult sau mai puţin „secrete”… 🙂

Desigur, acum firesc ar putea surveni întrebarea: Cum îi contactez?

Majoritatea timpului petrecut la facultate – compus dintr-o medie ponderată de cursuri, seminarii, laboratoare, pauze (cât mai lungi şi dese) etc. – va fi în corpul C al universităţii. Facultatea nu are o clădire proprie, partajând spaţiul alocat cu Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor (FEAA). Numerotarea sălilor s-a realizat începând de la cel mai subteran nivel.

Astfel, la baza clădirii există sumbrul amfiteatru C112 şi mai stacojiul sediu ASII.

La parter, se pot localiza secretariatul, biblioteca facultătii (unde se poate dormi – pardon, studia! – în linişte, eventual cu laptop-ul pe post de pernă, de la 8am la 8pm), o parte dintre birourile profesorilor şi biroul administratorului facultăţii – o persoană importantă mai ales în ceea ce priveşte cazarea şi alte probleme conexe.

Secretariatul e dispersat în mai multe săli, deoarece fiecare secretară este răspunzătoare de un anumit aspect al interfeţei cu studenţii – de exemplu, cereri şi adeverinţe, situaţia şcolară etc. Este indicat să fie respectat programul cu publicul – cei peste 1500 de studenţi nu sunt uşor de „procesat”.

Tot la parter se află celebra pendulă – punct de referinţă pentru diverse adunări ad hoc.

Etajul 1 adăposteşte o sală de curs importantă (C309), alte birouri, sala de consiliu (cunoscută sub numele de Acvariu), biroul C302A al administratorului de reţea (root-ul) – o altă persoană-cheie. Fiecare student are acces liber la Internet, inclusiv o căsuţă poştală cu numele de forma prenume.nume@info.uaic.ro şi spaţiu pentru stocarea resurselor proprii şi a sitului Web personal. Multe dintre anunţurile oficiale şi de altă natură (inclusiv spam-uri) vor fi transmise via e-mail. Pe situl studenţilor – students.info.uaic.ro – sunt date detalii referitoare la regulamentul de utilizare a Internetului, modalitatea de conectare de acasă etc. Orice problemă legată de contul pe serverul facultăţii trebuie adresată la admins AT info.uaic.ro.

De asemenea, există liste de discuţii corespunzătoare fiecărui an în parte: info1 pentru studenţii anului I, info2 etc. Lista tuturor studenţilor este students AT info.uaic.ro. Uzual, mesajele sunt moderate.

La al doilea etaj se găsesc majoritatea laboratoarelor facultăţii (C401, C403, C405, C409, C411, C412, C413). Uzual, ele sunt deschise de la 8am până la 8pm. Consultaţi orarul listat pe uşa fiecăruia, pentru a nu deranja inutil. De menţionat faptul că orele de laborator sunt obligatorii! Nu uitaţi carnetul de student, deoarece operatorii – localizaţi la C411 – pot să vă legitimeze. Tot la acest etaj se află şi alte birouri, plus casieria.

Etajul superior (7) găzduieşte sălile de seminar: C90X. Escaladarea clădirii ar trebui făcută din timp, pentru a se preîntâmpina congestia de pe scări, blocarea liftului (doar unul dintre ascensoare e destinat studenţilor) sau „conflictele” cu studenţii de la FEAA.

Deşi fiecare profesor poate fi contactat înainte de sau după orele pe care le ţine, în orar sunt prevăzute 2 ore/săptămână pentru consultaţii – profitaţi de ele. Ar fi indicat să transmiteţi în prealabil un e-mail profesorului respectiv pentru a fixa întrevederea cu acesta. Posibilităţile de contact sunt disponibile pe situl facultăţii.

Cum aflu orarul?

El este afişat la avizier, chiar la parter, dar mai comod este să fie consultat pe Web la www.info.uaic.ro/~orar. Cea mai mare parte a orarului este realizată cu ajutorul calculatorului, aşa încât nu blamaţi inutil facultatea pentru orarul rezultat… 😉

Dacă am o problemă foarte importantă, cui mă adresez?

Este dificil de furnizat o reţetă universală, însă – după caz – se poate discuta cu secretariatul, poate fi contactat (prin e-mail, de pildă) îndrumătorul de an, reprezentantul studenţilor în consiliu, eventual conducerea facultăţii. Orice solicitare trebuie însoţită de o cerere semnată şi înmânată secretariatului. De folos aici pot fi şi colegii voştri de la ASII. Nu uitați să parcurgeți în prealabil regulamentele.

Când trebuie să vin la facultate?

Clădirea FIIOricând! 🙂 Aşa cum aminteam mai sus, există libertate totală. Cursurile şi seminariile au caracter opţional, doar laboratoarele sunt obligatorii. Fiecare titular de curs (profesor care predă o anumită disciplină) poate institui reguli suplimentare, conforme însă cu regulamentele în vigoare – vezi, de asemenea, situl universităţii. În mod normal, fiecare materie are asociat un sit Web aferent, unde sunt disponibile informaţii de interes: organizare, mod de notare, conţinut al prelegerilor săptămânale etc. De consultat și structura anului universitar actual.

Vreau să mă implic!

Există unele concursuri studenţeşti tradiţionale, precum Imagine Cup (cu diverse secţiuni precum software design sau game design), Google Summer of Code, concursul de algoritmică al ACM etc. Pe blog-ul destinat studenţilor – FII Student (fiistudent.wordpress.com) – vor fi anunţate şi altele. Pregătirea pentru participare ar trebui începută cât de curând posibil!

Studenţii pot să se implice în diverse evenimente (workshop-uri, conferinţe, întâlniri ale unor grupuri de interes etc.) organizate fie în cadrul facultăţii, fie de alte entităţi. De asemenea, ASII propune deseori alternative de petrecere a timpului liber, inclusiv angrenarea în diverse proiecte: concursul DigiPhoto, FII Competition, Ziarul de ASII și altele. În cazul în care aveţi idei care au nevoie de sprijin, orice profesor poate fi contactat în acest sens. Nu ezitaţi să discutaţi – şi nu doar virtual – cu profesorii şi cu colegii voştri!

Rezumând, există o multitudine de informaţii utile mai ales bobocilor, majoritatea disponibile pe Web. Ar fi bine de vizitat, frecvent:

Închei – în sfârşit! – dorindu-vă o acomodare cât mai uşoară cu stilul FII şi multe satisfacţii!
Mult succes pe mai departe!

Microsoft Romania: Ghidul studentului & profesorului

Todi Pruteanu (Platform Strategy Manager, Microsoft România) a avut bunavointa sa ne informeze in ceea ce priveste starea curenta a celor mai populare programe educationale initiate de Microsoft:

Mentionam faptul ca echipa de la Microsoft dedicata educatiei este diversa si dinamica:

  • Sanda Foamete (Parteneri pentru Educatie – programe implementate in mediul preuniversitar);
  • Cristian Popescu si Victor Chirita (solutii pentru infrastructura si procesele educationale, cu tehnologii cum sunt, de
    exemplu, cele ce compun Live@edu);
  • Carmen Revencu si Petru Jucovschi – absolvent, ca si Todi, al facultatii noastre – (implementarea Imagine Cup, S2B, DreamSpark etc.).

XBox 360De asemenea, si pe aceasta cale multumim companiei Microsoft pentru sprijinul acordat disciplinei Interactiune om-calculator inteligenta (in vederea proiectarii si dezvoltarii de jocuri de catre masteranzi) si concursului FII Competition [inscrie-te!], prin oferirea a doua console XBox 360 si a celor mai populare jocuri pentru XBox.

Postat in FII, initiative. Etichete: , , , , , , , , , , , . Comentariile sunt închise pentru Microsoft Romania: Ghidul studentului & profesorului