Studenții FII despre stagiile de practică

O parte dintre studenții facultății au efectuat pe parcursul vacanței de vară stagii de practică în industria software, oportunități facilitate de inițiativa Stagii pe Bune, proiect la care FII este partener alături de alte facultăți de profil din București, Cluj și Timișoara.

Dintre aceștia, au binevoit să-și împărtășească impresiile Georgiana-Ramona Turcsanyi (studentă în anul al doilea) și Alecsandru Grigoriu (masterand în cadrul specializării Ingineria sistemelor software).

Ce a presupus stagiul efectuat?

  • GT: Am realizat două stagii de practică în această vară, ambele în cadrul Embarcadero Technologies. În primul am dezvoltat o aplicație în Delphi, iar în cadrul celui de-al doilea am fost intern pe postul de Quality Assurance Engineer.
  • AG: Am lucrat la compania Idegrafo (sub îndrumarea lui Adrian Mironescu – absolvent FII) ca designer, acoperind o gamă largă de domenii (de la proiectarea interfețelor Web, la editări grafice, logo design până la procese de research și naming).
FII pentru viitor (ilustrație realizată de Cosmin Vârlan)

FII pentru viitor

Care ar fi aspectele cele mai interesante privind stagiul?

  • GT: A fost interesant să intru într-o firmă și să cunosc detalii care, probabil, le-aș fi aflat doar teoretic și asta abia în anul II de facultate. Am învățat o groază de lucruri noi despre QA (Quality Assurance), diferite tipuri de testare, am luat parte la scrum-uri, am participat la training-uri și, cel mai important, am luat contact cu un mediu nou de programare: Delphi.
  • AG: Cel mai mult am apreciat faptul că am fost implicat în proiecte reale – proiecte foarte mari aș putea spune – și am avut acces la o colecie impresionantă de resurse și materiale educaționale legate de design. Am apreciat și flexibilitatea timpului alocat îndeplinirii task-urilor și relația foarte deschisă cu domnul Adrian Mironescu.

Ce experiențe negative ai întâmpinat?

  • GT: Nu le pot numi experiențe negative, ci provocări. Persoanele din echipa în care am lucrat au dovedit mare încredere în mine, mai ales „tutoarea” mea din echipă. Iar această încredere m-a pus în situații noi, pe care a trebuit să le rezolv singură și care mi-au dat siguranță în deciziile pe care le iau.
  • AG: Uneori provocările au apărut din situații precum lipsa unui brief concret primit de la un client pentru un proiect sau primirea unui feedback lipsit de constructivitate.

Ai repeta experiența efectuării unui stagiu de practică pe parcursul facultății? De ce?

  • GT: Clar da. Nu vreau să pun în umbră importanța educației și a facultății, dar efectuând un stagiu iei contact cu lumea reală și, totodată, poți experimenta diverse ramuri ale informaticii. Este un domeniu atât de vast, încât doar experimentând încetul cu încetul reușești să-ți dai seama ce vrei să faci mai departe.
  • AG: Desigur. Dintr-un stagiu câștigi experiență și acel impuls de care ai nevoie la orice început de drum. De luat în considerare însă suprapunerea vieții profesionale cu cea de student, pentru că în timp se cer sacrificii și efort suplimentar.

Alecsandru concluzionează: „Nu pot decât să recomand călduros realizarea unui stagiu de practică. Oportunități există pentru toată lumea.”

A se parcurge și însemnările noastre precedente: Prezentările Stagii pe Bune 2011, Stagii de practică pentru studenți: impresii și viitor și FII la stagii de practică.

FII la doctorat — Admiterea 2011 la Școala Doctorală în Informatică

Sigla Facultății de Informatică din IașiA urma o carieră academică? Pasiune pentru cercetare aplicativă și/sau teoretică în informatică? Dorința de-a desăvârși studiile?

Absolvenții studiilor de master – și nu doar ei – pot fi interesați de informațiile referitoare la admiterea din acest an la Școala Doctorală a Facultății de Informatică:

Infoiasi Excelsior

  • tematici principale – pot fi propuse și alte teme de cercetare, în urma discuției cu actualii conducători de doctorat:
    1. Criptografie,
    2. Metode de optimizare inspirate din natură,
    3. Metode formale aplicate în ingineria software (specificare, verificare, testare, analiză statică, modelare etc.) și în Web-ul semantic,
    4. Sisteme expert și prelucrarea limbajului natural;
  • număr de locuri: 15 (la buget, fără bursă) + 10 la taxă;
  • calendar de înscriere: 15, 16, 19, 20 septembrie 2011;
  • selecția candidaților: 22 septembrie 2011.

Concursul de admitere la studii doctorale va consta dintr-o probă scrisă (Direcții de cercetare actuale în informatică – particularizare pentru domeniile de interes) și dintr-o probă orală: Dezvoltarea unei teme de cercetare.

Alte informații – incluzând detalii referitoare la resurse bibliografice, taxe, acte necesare etc. – sunt disponibile în cadrul secțiunii Admitere 2011 la școala doctorală a sitului Web al facultății noastre. De asemenea, de interes pot fi amănuntele referitoare la doctorat oferite de situl admitere.uaic.ro.

Suplimentar, puteți contacta Secretariatul Școlii Doctorale – în speță doamna Lavinia Pîrîu.

FII pentru viitor: sfaturi către viitorii absolvenți

Cum săptămâna viitoare la Facultatea de Informatică are loc examenul de absolvire a studiilor de licență sau master, o parte dintre actualii absolvenți au avut bunăvoința să transmită o serie de sfaturi:

Facultatea de Informatică din Iași

  • „Felicitări pentru obținerea statutului de proaspăt absolvenți! În curând veți realiza că studiile de la FII se vor dovedi a fi extrem de utile și vă vor ajuta mai departe în atingerea viitoarelor obiective. Domeniul nostru este foarte dinamic așa că depinde de fiecare dintre noi să ținem pasul cu ultimele noutăți.

    Mult succes în continuare!” — Alexandru Rugină (promoția 2007, în prezent Corporate Operations Engineer la Google în Irlanda)

  • „Cariera dumneavoastră nu va începe de mâine. Ea a început acum câțiva ani în urmă când ați luat decizia să vă înscrieți la facultatea oportunităților.

    Unii veți alege să amânați licența și să vă bucurați de tinerețe.
    Alții veți alege să vă angajați și să vă continuați cariera de succes.
    Alții veți alege să urmați un master și poate mai târziu un doctorat.

    Oricare dintre căi veți urma, există o singură cale către succes: atitudine de învingător, perseverență și seriozitate.

    Felicitări!” — Laurențiu Macovei (absolvent al promoției 2005, antreprenor DotNetWise, Iași, România)

  • „Un mesaj simplu pentru cei care vor să lucreze în țările nordice: fiți serioși, de încredere și făceți-vă treaba, și veți fi apreciați. Nu există o formulă magică… purtați-vă profesionist și veți fi tratați ca atare.” — Sergiu Tauciuc (absolvent FII din 2005; acum: Designer, User Experience Specialist la compania Futurice în Finlanda)

  • „Sfatul meu pentru toți absolvenții: profitați de orice oportunitate vă va ieși în cale, doar așa puteți cunoaște limitele personale, ba chiar să le depășiți și să câștigați experiența de care mai târziu veți avea nevoie. Evident, obstacolele și greutățile stau la pândă; nimeni nu a zis că-i ușor, dar nici imposibil. Vorba ‘ceea: «Ever tried. Ever failed. No matter. Try Again. Fail again. Fail better.» (Samuel Beckett).

    Vă urez toate cele bune și multă baftă în ceea ce faceți și credeți.” — Alecsandru Grigoriu (promoția 2010, actualmente student la Masterul de Ingineria Sistemelor Software)

Alte articole de interes sunt Licențiat de 10 în informatică la FII și Interviuri cu unii dintre absolvenții FII.

Multă baftă la susținerea lucrării de licență sau de dizertație!

Extra-memorie de la Amazon Romania (23 mai)

Luni, 23 mai, începând cu ora 9:00, în holul de la parterul corpului C al Facultății de Informatică, veți putea interacționa cu reprezentanți ai Amazon Developer Center Romania – unul dintre importanții parteneri industriali ai FII – pentru a fi la curent cu oportunitățile privind stagiile și/sau ofertele de muncă, inclusiv cum pot fi folosite concret cunoștințele dobândite pe parcurs.

Extra-memorie pentru licență/dizertație oferită de Amazon Romania (23 mai 2011)

Extra-memorie pentru licență/dizertație oferită de Amazon Romania (23 mai 2011)

Invităm mai ales studenții aflați în anii terminali (studii de licență sau masterat) să participe la acest eveniment.

Postat in eveniment, initiative. Etichete: , , , , , , , , , . Comentariile sunt închise pentru Extra-memorie de la Amazon Romania (23 mai)

FII pentru viitor (joi, 21 aprilie, 14h, C308)

În cadrul seriei de evenimente „FII pentru viitor”, joi, 21 aprilie, începând cu ora 14 va avea loc în sala C308 o întâlnire cu absolventul facultății noastre Vlad Ionuț Cananău – în prezent, inginer software în cadrul Centrului de Dezvoltare Microsoft din Dublin, Irlanda.

FII pentru viitor

Dânsul va vorbi despre efectuarea de stagii de practică în cadrul Microsoft Irlanda care oferă anual stagii de practică sau poziții permanente pentru studenții și absolvenții de top ai facultăților cu profil informatic, oferind și unele detalii privind procesul de realizare a interviurilor.

Vă încurajăm să participați!

Alte însemnări înrudite sunt Evenimentul “FII pentru viitor”, Prezentările Stagii pe Bune 2011 și Oportunități pentru studenții informaticieni (primăvara 2011).

Postat in eveniment, FII. Etichete: , , , , , , , , , , , , , , . Comentariile sunt închise pentru FII pentru viitor (joi, 21 aprilie, 14h, C308)

Continental: Ziua Porților Deschise (Iași, 16 aprilie)

Via Cătălina Cristea (Team Leader la Continental Automotive România):

Compania Continental, unul dintre importanții parteneri industriali ai facultății noastre, organizează sâmbătă, 16 aprilie – la sediul din Bulevardul Poitiers, numărul 6, Iași – a cincea ediție a evenimentului Ziua Porților Deschise.

Această inițiativă se adresează tuturor studenților, dar și profesioniștilor din domeniile software și/sau hardware, dornici să cunoască provocările și noutățile oferite de industria auto globală.

Ziua Porților Deschise la Continental (16 aprilie, 10—19h)

Ziua Porților Deschise la Continental (16 aprilie, 10—19h)

Începând la ora 10:00, programul cuprinde:

  • un tur al laboratoarelor de test Continental,
  • Engineering Show – o suită de prezentări ale celor mai semnificative proiecte concepute de specialiștii companiei,
  • mașini de test pentru pasionații de domeniul automotive,
  • prezentarea unor proiecte studențești în cadrul competiției Focus.

Alte informații de interes pot fi regăsite pe situl companiei Continental.

Vă încurajăm să participați!

Prezentările Stagii pe Bune 2011

Facem disponibile prezentările susținute în cadrul evenimentului de inaugurare a ediției 2011 a inițiativei Stagii pe Bune.

Astfel, pentru început vă invităm să parcurgeți o serie de detalii referitoare la programul Stagii pe Bune expuse publicului de către coordonatorul local, profesorul Cosmin Vârlan:

Au urmat cronologic intervențiile reprezentanților unor companii din Iași care au furnizat anumite amănunte privind efectuarea stagiilor de practică:

Absolventul FII Vlad Ionuț Cananău despre școala de vară Code40

Absolventul FII Vlad Ionuț Cananău despre școala de vară Code40

Stagii pe Bune 2011

Stagii pe Bune 2011

Nu în ultimul rând, studenta Mădălina Lazăr a susținut prezentarea Stagii de practică. Și nu numai… referitoare la experiența acumulată în cadrul programelor de stagiatură pe care le-a urmat în 2010.

Mulțumim tuturor celor prezenți și vă urăm multă baftă la Stagii pe Bune!

P.S. Vizionați și alte fotografii imortalizând o parte dintre momentele Stagii pe Bune 2011.