FII bine venit la UAIC!

Întrucât de luni, 3 octombrie, începe anul universitar 2011/2012, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași împreună cu studenții voluntari a pregătit un eveniment unic destinat în principal bobocilor.

Bun venit la UAIC (1—3 octombrie 2011)

Bun venit la UAIC (1—3 octombrie 2011)

Bun venit la UAIC!

Astfel, pe parcursul intervalului 1—3 octombrie, noii studenți înmatriculați se vor putea informa despre ceea ce înseamnă viața de student – inclusiv maniera de acordare a burselor, oportunitățile de practică, realizarea de stagii în străinătate sau experiența acumulată în cadrul asociațiilor studențești și activitățile de voluntariat.

De asemenea, considerați participarea la concertul folk desfășurat duminică, 2 octombrie, de la ora 19, sau la demonstrațiile de dans, teatru și sport din fața corpului A al universității.

Deschiderea oficială a noului an universitar va avea loc luni, 3 octombrie, începând cu ora 10:00, în Aula Magna „Mihai Eminescu” – detalii.

Alte informații sunt disponibile pe situl 360 UAIC.

Cum e să FII boboc?

ASII te așteaptă!

ASII te așteaptă!

Particularizând la nivelul FII, studenții din anul I pot parcurge ghidul concretizat de articolul „FII la un alt început de an universitar” în care descriem principalele săli de curs/seminar/laborator, maniera de contactare a secretariatului/profesorilor și alte posibilități de informare.

Nu ratați recrutările ASII (Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni) care vor avea loc în perioada 3—17 octombrie între orele 12 și 16 – interacționați cu membrii ASII disponibili la parterul corpului C și/sau vizitați situl Web oficial al asociației.

Iată câteva dintre mesajele exprimate pe Twitter de studenții mai mari sau de absolvenții facultății noastre sub genericul FII boboc:

  • „Vă așteptăm să petreceți clipe frumoase la FII ca un proaspăt #fiiboboc.” – Adrian Marinică (anul II)
  • „Work hard, have fun, make history :)” – Bogdan Gâza (anul III)
  • „Don’t let the #FII classes be the only thing you do during these 3 years: look for other awesome things to do on the side!” – Mihai Bîrsan (absolvent)
  • „Gata, ești student(ă) probabil departe de mama și tata. Ei, acu’ e acu’. Succes. Cum vei tinde spre el, de tine depinde!” – Vlad Manea (masterand, anul I)
  • „What you are, we were; what we are, you will be. Given enough skill and effort, that is.” – Tudor Cristea (masterand, anul II)
  • Ce am învățat în trei ani de studenție la InfoIași.” – Andra Constantiniuc (masterandă, anul I)
  • „Get excited and make things!” – Mircea Pricop (anul III)

FII student boboc

FII student boboc (mesaje de la colegii mai mari)


De asemenea, vizionați seria de mesaje video transmise de absolvenții FII.

Revizitați blog-ul FII Student și urmăriți @fiistudent pe Twitter pentru noutăți referitoare la orar, componența grupelor, deschiderea anului universitar la nivelul facultății și multe altele.

Întâlnire cu studenții: 12 noiembrie, 14h, C309

La inițiativa ASII, vineri, 12 noiembrie, începând cu orele 14 va avea loc în sala C309 o întâlnire cu studenții pentru a lămuri în principal o serie de aspecte referitoare la sesiunea de evaluări parțiale de săptămâna următoare.

Întâlnire cu studenții FII: 12 noiembrie, 14h, C309

Întâlnire cu studenții FII — 12 noiembrie, de la 14h, în C309

De asemenea, împreună cu studenții membri ai Consiliului FII și cu Andrada Constantiniuc (reprezentantă ASII pe probleme studențești), vom răspunde la posibilele întrebări legate de facultate. Pe această cale, anunțăm că Emil Alin Avădănei este reprezentantul studenților din anul I, iar „veterana” Andreea-Diana Stanciu îi reprezintă pe colegii săi masteranzi, fiind în continuare membră a Senatului UAIC.

Sunt invitați să participe toți studenții, dar mai ales cei din primul și al doilea an de studiu.

Pentru alte detalii, vizitați blog-ul ASII.

Consultarea și semnarea contractelor de studii

Sigla Facultății de Informatică din IașiPoate fi consultat online contractul de studii universitare (document PDF). Forma tipărită – impusă de regulamentul universității – o veți primi în momentul prezentării la secretariat, pentru a fi semnată conform celor precizate mai jos.

La acest contract se atașează un document specific, reprezentând datele solicitate pentru înscrierea anuală a unui student la Facultatea de Informatică, în funcție de anul de studii și specializare (licență la zi sau master). Puteți prelua, lista și completa anexa la contract urmând adresa http://profs.info.uaic.ro/~lacra/contracte_de_studii_2010_2011/. Cu această anexă, vă veți prezenta la secretariat. Un număr limitat de exemplare tipărite va exista la secretariat.

Contractele de studii se vor semna după următorul calendar:

  • Anul I (licență): joi, 30 septembrie, vineri, 01 octombrie, luni, 04 octombrie, între orele 9-13.
  • Anul II (licență): marți, 05 octombrie, miercuri, 06 octombrie, între orele 9-13.
  • Anul III (licență): joi, 07 octombrie, vineri, 08 octombrie, între orele 9-13.
  • Anii I și II (master): luni, 11 octombrie, marți, 12 octombrie, între orele 9-13.

O serie de precizări utile:

  • Studenții anului I vor primi carnetele de student la semnarea contractelor de studii.
  • Pentru studenții anilor II, III (studii de licență) și II (master), carnetele şi legitimațiile de student se vor viza la semnarea contractelor de studii.
  • Studenții au obligația de a semna contractele de studii. În caz contrar, vor fi exmatriculați, conform regulamentelor în vigoare.
  • Situația înscrierilor la disciplinele opționale – pe baza opțiunilor formulate în mai 2010 – poate fi accesată online de către studenții din anii II și III.
  • Situația școlară curentă poate fi consultată individual pe Web în cadrul sistemului eSIMS.

Alte informații pot fi furnizate de secretariat.

FII student informat!

Deși fluxul de informații poate fi unul copleșitor – și ne referim aici mai ales la experiența primelor zile de studenție –, există o serie de mijloace online menite a structura și a vă ține în mod automat „conectați” la realitatea (viața) de student la FII – Facultatea de Informatică din Iași.

Astfel, alături de situl Web oficial al FII (pe care studenții din anii mai mari ori absolvenții îl „alintă” cu denumirea infoiasi) puteți să accesați – via contul propriuportalul facultății, o zonă mai „intimă” a ceea ce înseamnă accesul la informații de interes.

Suntem încredințați că deja blog-ul FII Student reprezintă un loc virtual familiar (din moment ce parcurgeți acest articol). Puteți fi la curent cu noutățile FII Student și pe baza fluxului RSS (Really Simple Syndication) aferent – a se viziona tutorialul RSS in plain English, inclusiv cu subtitrare în limba română.

Posibilități de informare la FII

Totuși, din brand-ul cu același nume mai fac parte și alte posibilități de informare, grație serviciilor oferite de așa-numitul Web social:

  • contul @fiistudent disponibil pe platforma de micro-blogging Twitter și reprezentând o completare/extensie a informațiilor ce pot fi regăsite pe acest blog – cei curioși pot parcurge scurtul tutorial video Twitter in plain English, subtitrat și în limba română;
  • ziarul cu caracter experimental The FII Student Daily creat automat de serviciul Paper.li și actualizat frecvent pe baza însemnărilor @fiistudent și a persoanelor/organizațiilor pe care le urmărim – așteptăm cu interes contribuțiile studenților;
  • seria de prezentări FII Student puse la dispoziție via Slideshare de studenții sau absolvenții FII cu prilejul diverselor ocazii;
  • albumul „FII în fotografii” care poate fi accesat pe Flickr.

Alte informații pot fi „colectate” de pe blog-ul ASII, pagina Facebook a asociației, situl Web oficial al UAIC, pagina Facebook oficială a universității și situl InfoUAIC.

La final de articol, o lăsăm pe absolventa Anca-Paula Luca – dezvoltatoare de aplicații Web open source la compania XWiki și colaboratoare a facultății – să vă adreseze din Paris următorul mesaj de salut, felicitându-vă că ați ales că fiți printre primii:

"FII printre primii!" — îndemn al absolventei Anca-Paula Luca

"FII printre primii!" — îndemn al absolventei Anca-Paula Luca

Addendum: Vezi și colecția de mini-filme Mesaje de la absolvenții FII.

FII la Zilele Porților Deschise UAIC (Iași, 10—16 mai)

Curios privind viața de student la Facultatea de Informatică? Interesat de informațiile despre admiterea din acest an? Vrei să discuți „la cald” cu viitorii tăi colegi și profesori?

Rezervă-ți câteva zeci de minute și vino în perioada 10—16 mai la evenimentul Zilele Porților Deschise desfășurat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. La parterul corpului C al facultății, ASII își va face manifestată prezența printr-un punct de informare deschis zilnic, cu scopul de a realiza „turul facultății” grupurilor de elevi interesați de admiterea la FII.

Pentru sâmbătă, 15 mai, ora 12 ți-am pregătit o întâlnire cu Adrian Buzgar, unul dintre membrii echipei Sytech – marea câștigătoare la Imagine Cup 2009.

Admitere 2010 la Facultatea de Informatică, UAIC Iași

Admitere 2010 la Facultatea de Informatică, UAIC Iași

De ce student la FII?

În cazul în care nu ești încă foarte convins, câteva motive pentru care ai putea fi student la informatică:

Facultatea noastră este prima facultate de informatică a unei universități cu profil non-tehnic din România. Mulți dintre absolvenţi sunt răspândiți în țări din toată lumea, lucrând pentru companii importante (Adobe, Amazon, BitDefender, Continental, IBM, Intel, Microsoft, Motorola, Siemens și multe altele) sau făcând doctoratul ori având poziții de profesori sau cercetători în diverse universități și institute de cercetare teoretică sau aplicativă.

Oferim o bază solidă în informatică și, în același timp, o varietate mare de module – de exemplu, cursuri opționale, posibilități de practică, stagii de mobilitate în străinătate, cercuri studențești etc. – aliniate la „pulsul” industriei software.

Ca student, poți urma cursuri de programare – de la limbaj de asamblare la C++, C#, Java, PHP etc. – inclusiv experimentarea altor paradigme precum cea funcțională ori programarea logică.

Vei dobândi cunoștințele necesare proiectării, implementării și exploatării diverselor tipuri de software, de la compilatoare, codec-uri și anti-viruși până la agenți software sau utilitare ale sistemelor de operare (Linux și Windows). Suplimentar, vei învăța despre ingineria software (software engineering) și cum poți să lucrezi la proiecte de anvergură.

Vei putea înțelege și dezvolta aplicații destinate rețelelor de calculatoare, în special Internet, și vei aprofunda diverse aspecte privind modelarea și interogarea datelor stocate în sisteme de baze de date relaționale sau XML.

De asemenea, vei putea excela în tehnologii Web – pe partea de server și/sau la nivel de client. Chiar dacă încă nu cunoști cum să implementezi servicii Web, mash-up-uri sau extensii de browser ori să realizezi design Web, te vom învăța noi.

Nu în ultimul rând, trebuie menționate cursurile de algoritmică (grafuri, tehnici de proiectare, programare genetică etc.), bioinformatică, embedded systems, grafică pe calculator, inteligență artificială, practică hardware, securitatea informației și multe altele – vezi lista disciplinelor predate la FII.

Activități extra-curriculare

În ceea ce privește voluntariatul, viața de student la Facultatea de Informatică este una bogată. Poți activa în cadrul ASII – Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni – organizatoare sau inițiatoare de întâlniri, de competiții precum DigiPhoto ori FII Competition sau de acțiuni caritabile. Dacă ai „stofă” de redactor, fotograf ori caricaturist, poți să contribui și la Ziarul de ASII.

Poți fi, de asemenea, membru al cercului de tehnologii RIA (Rich Internet Applications) sau al grupului MSP (Microsoft Student Partners).

Instantanee fotografice ale vieții de student la Facultatea de Informatică

Instantanee fotografice ale vieții de student la Facultatea de Informatică

Spirit concurent? Ai oportunitatea participării la diverse concursuri internaționale de informatică – ACM International Collegiate Programming Contest, Google Summer of Code, Imagine Cup, Mozilla Labs Design Challenge – ori la olimpiade de matematică.

Studenții FII pot obține, de asemenea, burse – inclusiv cele privind mobilități Erasmus la alte universități din străinătate – și/sau stagii de practică la companii (inter)naționale. Acestea ar putea ajuta și la cariera viitoare, nu-i așa?

Sigla Facultății de Informatică din Iași
FII admis 2010

Continuăm cu prezentarea celor mai importante aspecte privind admiterea la facultatea noastră.

Ca noutate, alături de specializarea tradițională de Informatică în limba română, va funcționa o secție în limba engleză.

Datele esențiale privitoare la admiterea din acest an, studii de învățământ la zi, sunt următoarele:

  • număr de locuri (buget): 277 (urmează a fi aprobat de către minister)
  • număr de locuri (cu taxă): 100 (urmează a fi aprobat de către minister) – cu taxa de școlarizare pentru anul universitar 2010-2011 de 3000 RON
  • taxă de înscriere: 200 RON
  • perioadă de înscriere: 12–17 iulie
  • condiții de admitere:
    • 50% – nota de la Informatică/Matematică obţinută la bacalaureat
    • 20% – media generală de la bacalaureat
    • 30% – media generală a anilor de studiu la liceu
  • contact prin telefon: 0232 201090
  • situl Web: www.info.uaic.ro

Pentru specializarea Informatică în limba engleză, candidații vor susține un interviu în limba engleză – probă eliminatorie (admis/respins).

Olimpicii (din lista MECT) la disciplinele Informatică, Matematică, Fizică sau Chimie pot fi înscriși ca studenți fără admitere.

Absolvenţii de liceu care au participat la faza finală a Olimpiadei Naționale de Informatică, Matematică, Fizică sau Chimie în clasa a XI-a sau a XII-a pot solicita înlocuirea cu nota 10 a uneia dintre mediile luate în considerare la admitere. Comisia de admitere la facultate poate decide înlocuirea uneia dintre medii cu nota 10 şi pentru candidaţii cu rezultate notabile la Concursurile Internaționale de Informatică de anvergură și tradiție.

FII informat despre admitere

Alte informații vor fi disponibile pe parcurs în cadrul blog-ului FII Student. Nu ezita să urmărești @fiistudent pe Twitter.

Vezi și însemnarea FII admis 2010, informații preliminare despre admiterea la Facultatea de Informatică.

În cazul în care vrei să ne faci o vizită, ca să nu te rătăcești poți consulta în prealabil notița Ghid de orientare. Dacă nu ești din Iași, vezi coordonatele noastre – Strada General Berthelot, numărul 16 – pe hartă.

Pentru alte detalii, poți consulta situl dedicat admiterii la UAIC – admitere.uaic.ro.

Te așteptăm și-ți dorim mult succes!

Feedback: „Ce părere ai despre FII Student?”

Vă invităm să completați următorul chestionar/sondaj – „Ce părere ai despre FII Student?” – referitor la informațiile oferite de blog-ul FII Student, inclusiv via @fiistudent pe Twitter. Durata estimată nu depășește 10 minute.

Chestionar de feedback: Ce părere ai despre FII Student?

Chestionar de feedback: "Ce părere ai despre FII Student?"

Nici o dată cu caracter privat nu este colectată la completarea chestionarului.
Informațiile preluate sunt folosite cu scopul îmbunătățirii interfeței – cel puțin virtuale – dintre (actualii sau viitorii) studenți și Facultatea de Informatică din Iași.

De asemenea, acest formular de feedback este disponibil pe Web vizitând http://tinyurl.com/sondaj-fiistudent.

Mulțumim pentru efortul depus!

Consultarea și semnarea contractului de studii

Sigla Facultății de Informatică din IașiPoate fi consultat online contractul de studii universitare (document PDF). Forma tipărită – impusă de regulamentul universității – o veți primi în momentul prezentării la secretariat, pentru a fi semnată conform celor precizate mai jos.

La acest contract se atașează un document specific, reprezentând datele solicitate pentru înscrierea anuală a unui student la Facultatea de Informatică, în funcție de anul de studii și specializare (licență la zi sau master). Puteți prelua, lista și completa anexa la contract urmând adresa http://thor.info.uaic.ro/~lacra/contracte_de_studii_09_10/. Cu această anexă, vă veți prezenta la secretariat. Un număr limitat de exemplare tipărite va exista la secretariat.

Contractele de studii se vor semna după următorul calendar:

  • Anul I (licenţă) – 12-13 octombrie 2009, între orele 10-14.
  • Anul I reînmatriculaţi (licenţă) – 15 octombrie 2009, între orele 10-14.
  • Anul I (master) – 16 octombrie 2009, între orele 10-14.
  • Anul II (master) – 16 octombrie 2009, între orele 10-14.
  • Anul II (licenţă) – 19 octombrie 2009, între orele 10-14 – doar studenţii integralişti.
  • Anul II (licenţă) – 20 octombrie 2009, între orele 10-14.
  • Anul II reînmatriculaţi (licenţă) – 21 octombrie 2009, între orele 10-14.
  • Anul III (licenţă) – 22 octombrie 2009, între orele 10-14 – doar studenţii integralişti.
  • Anul III (licenţă) – 23 octombrie 2009, între orele 10-14.
  • Anul III reînmatriculaţi (licenţă) – 26 octombrie 2009, între orele 10-14.

O serie de precizări utile:

  • Studenții anului I vor primi carnetele de student la semnarea contractelor de studii.
  • Pentru studenţii anilor II, III (studii de licenţă) şi II (master), carnetele şi legitimațiile de student se vor viza la semnarea contractelor de studii.
  • Studenţii au obligaţia de a semna contractele de studii. În caz contrar, vor fi exmatriculaţi, conform regulamentelor în vigoare.
  • Situația înscrierilor la disciplinele opționale – pe baza opțiunilor formulate în mai 2009 – poate fi accesată online de către studenții din anii II și III.
  • Situația școlară curentă pot fi consultată pe Web în cadrul sistemului eSIMS.

Alte informații pot fi furnizate de secretariat.

Postat in contact, FII. Etichete: , , , , , , , . Comentariile sunt închise pentru Consultarea și semnarea contractului de studii