Studenții FII acceptați la Google Summer of Code 2011

Felicităm cei cinci studenți FII care au fost acceptați să contribuie la proiectele software propuse în cadrul ediției din acest an a inițiativei Google Summer of Code – a se revedea însemnarea Participați la Google Summer of Code 2011?.

Google Summer of Code 2011

Google Summer of Code 2011

Aceștia sunt:

Le urăm spor la lucru pe parcursul verii!

Pentru alte amănunte, consultați articolul Students announced for 2011 Google Summer of Code.

Reclame

Participați la Google Summer of Code 2011? (termen: 8 aprilie)

Compania Google organizează și sponsorizează a VII-a ediție a inițiativei Google Summer of Code 2011, program internațional care încurajează studenții să contribuie pe perioada vacanței la dezvoltarea de proiecte software open source focalizate asupra unor domenii diverse ale informaticii: de la algoritmică în contextul aplicațiilor Web ori procesare de imagine până la arhitecturi scalabile și interogări de date XML și de la interacțiunea cu dispozitivele mobile până la cloud computing, jocuri electronice, statistică sau sisteme colaborative. Implementările se pot baza pe o paletă largă de limbaje de programare: bash, C, C++, Erlang, Java, JavaScript, Perl, PHP, Python sau Ruby.

Google Summer of Code 2011

Google Summer of Code 2011

Printre cele 174 de organizații participante se pot enumera Blender Foundation, Creative Commons, Django Software Foundation, Drupal, FreeBSD, GNU Project, KDE, Mozilla, Open Bioinformatics Foundation, phpMyAdmin, Processing, Samba, The Apache Software Foundation, The Eclipse Foundation, The Linux Foundation, VideoLAN, Wikimedia Foundation, WordPress și XWiki – a se parcurge lista completă.

După cum precizează unul dintre absolvenții FII – Sergiu Dumitriu (participant și mentor GSoC) – „Summer of Code nu este doar o competiție, ci reprezintă o experiență deosebită. Participarea la un proiect open source poate aduce, pe lângă aptitudini tehnice importante și recunoașterea ca și contribuitor, ocazia de a colabora cu studenți și mentori din lumea întreagă, mulți dintre aceștia fiind nume importante în software development.”

Studenții interesați pot să se înscrie până cel târziu 8 aprilie – amănunte privind calendarul desfășurării.

Nu uitați să studiați răspunsurile la cele mai frecvente întrebări (FAQ) și însemnarea The DOs and DON’Ts of Google Summer of Code: Student Edition.

De asemenea, citiți și notițele anterioare oferite de blog-ul FII Student:

Vă încurajăm să participați, urându-vă multă baftă!

FII la Google și Ruby Summer of Code 2010

Cea de-a șasea ediție a competiției vizând dezvoltarea de software open-sourceGoogle Summer of Code (GSoC) – s-a încheiat.
Google Summer of Code 2010
Printre participanții la diversele proiecte finalizate, se numără și studenții Facultății de Informatică din Iași:

  • masterandul Cristian Alexandru Chircu a contribuit la Remark module for OpenMRS;
  • deja veteran al GSoC, Bogdan Ciprian Pistol Constandache a fost dezvoltatorul proiectului Apache Vysper extension implementing BOSH for HTTP clients (în fapt, a constituit partea aplicativă a lucrării de licență susținute în iulie 2010);
  • studentul la master Ilie Halip a lucrat la Improve KDE debugging support on Windows;
  • studenta Evelina Vrabie a implementat Congress Android Application pentru Sunlight Labs.

Consultați lista proiectelor acceptate la Google Summer of Code 2010. Amintim faptul că Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași – reprezentată de studenții Facultății de Informatică – se află în topul 10 al numărului de studenți acceptați, cumulat pe perioada 2005–2009. De asemenea, citiți despre participările anterioare la GSoC ale studenților noștri.

Nu în ultimul rând, trebuie să menționăm participarea studentului Bogdan Gâza la Ruby Summer of Code, proiectul dezvoltat fiind Rails Admin.

Felicitări tuturor!

Studentul Andrei Petraru beneficiar al unei burse Google

Sigla Facultății de Informatică din IașiStudentul Andrei George Petraru (anul II) este beneficiarul bursei acordate de compania Google studenților cu dizabilități care s-au remarcat în activitatea academică în cadrul unei facultăți de informatică din spațiul european.

Astfel, bursa va fi oferită pe întreg anul universitar viitor, iar în perioada 28—30 iunie Andrei va participa la întâlnirea organizată de Google la centrul din Zurich – Googleplex. El a declarat: „Sper ca am adus un motiv în plus de bucurie Universității Alexandru Ioan Cuza, premiul obținut fiind o recunoaștere a activității academice desfășurate în cadrul FII și a oportunităților deosebite pe care le oferă.”

Alte amănunte sunt disponibile pe blog-ul oficial Google în cadrul însemnării Announcing our European Scholarship for Students with Disabilities awardees.

Menționăm, de asemenea, faptul că Andrei Petraru s-a clasat în primii 10 la Campionatul Mondial de para-ciclism Bogogno 2009.

Felicitări și mult succes în continuare!

In primii 10 la Google Summer of Code

Google Summer of Code 2009Anunțăm cu mândrie că Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași – reprezentată de studenții Facultății de Informatică – este în topul 10 al numărului de studenți acceptați, cumulat pe perioada 2005–2009, la competiția internațională Google Summer of Code, conform anunțului Tasty New Google Summer of Code Stats de pe blog-ul organizatorilor. Puteți consulta și statisticile detaliate referitoare la ediția 2009.

Felicitări tuturor participanților (competitori sau mentori), studenți ori deja absolvenți!

P.S. A se parcurge și însemnările precedente Google Summer of Code 2009, Premianții Facultății de Informatică și Google Summer of Code 2008.