Burse de performanță: depunerea dosarului (2—7 noiembrie)

Sigla Facultății de Informatică din IașiDosarele de solicitare a acordării unei burse de performanță pot fi depuse la secretariatul FII în perioada 2—7 noiembrie, de luni până joi, între orele 10—12.

Bursele de performanță se pot acorda, prin concurs, începând cu anul al doilea de studiu, în funcţie de rezultatele obţinute în activitatea de cercetare în domeniul Computer Science – de exemplu: participarea la sesiuni științifice, publicarea de articole etc. Studentul care solicită această categorie de bursă trebuie să se găsească în primii 5% studenți din seria lui de specializare pentru studiile de licență sau master.

Dosarul de candidatură va cuprinde:

  • curriculum vitae;
  • lucrările științifice ale candidatului sau copii după documentele care atestă rezultatele obținute la concursuri/manifestări științifice la care a participat;
  • recomandarea profesorului sub îndrumarea căruia s-a desfășurat activitatea de cercetare;
  • situația școlară (va fi oferită de către secretariatul FII).

Alte detalii sunt oferite de regulamentul de acordare a burselor (document PDF).

Un răspuns to “Burse de performanță: depunerea dosarului (2—7 noiembrie)”

  1. Bursierii FII pe primul semestru « FII Student — Facultatea de Informatică, UAIC Iaşi Says:

    […] Burse de performanță: depunerea dosarului (2—7 noiembrie) […]


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: