Invitație la Summer Web 2011 + Design Jam Iași (3—4 iunie)

Interesat de tehnologii Web, de interacțiune om-calculator sau de domenii conexe?

În perioada 3—4 iunie la Facultatea de Informatică, UAIC Iași va avea loc atelierul Summer Web în conjuncție cu prima ediție din România a seriei de evenimente europene Design Jam. Acest eveniment continuă colaborarea cu fundația Mozilla în cadrul inițiativei Student Outreach desfășurată în acest semestru la FII în cadrul disciplinei „Interacțiune om-calculator”.

Design Jam Iasi

Summer Web 2011: de la design și interacțiune la aplicații Web mobile și 3D

Prima zi, vineri, 3 iunie, va fi dedicată cu precădere unor prezentări focalizate asupra unor aspecte de interes referitoare la design, experiența cu utilizatorul (UX), paradigme de interacțiune, studii de caz în domeniul aplicațiilor Web (mobile) etc.

Toate acestea sunt reunite într-o formulă de atelier de lucru, al cărui program începe de la 14:00 și oferă, printre altele:

  • Design principlesAlecsandru Grigoriu, masterand FII și de 4 ori participant la Mozilla Labs Design Challenge;
  • Creating things for the Internet of thingsȘtefan Negru, doctorand FII;
  • Mozilla JetpackLaurian Gridinoc, ambasador Mozilla Add-ons;
  • 3D interaction in the e-learning environmentsSînică Alboaie, absolvent FII, actualmente Technical Product Manager la compania The Red Point;
  • Web 3DVictor Porof, student FII și dezvoltator la Mozilla pentru proiectul Tilt (în cadrul Google Summer of Code);
  • Developing games for the mobile devices – Victor Porof & Alecsandru Grigoriu.

Alte amănunte vor fi disponibile pe blog-ul dedicat evenimentului Summer Web.

Design Jam Iași, România – soluții inovatoare privind interacțiunea cu utilizatorul

Pentru a doua zi, sâmbătă, 4 iunie, în spiritul evenimentelor Design Jam, vor fi constituite ad-hoc echipe de elevi, studenți sau experți, pasionați de design grafic, Web sau design industrial, cercetători, dezvoltatori și alții. Aceste grupuri vor fi provocate să ofere, cu ajutorul mentorilor implicați, soluții inovatoare conform temei propuse de organizatori.

Dintre mentori se pot menționa Andreea Buraga (Creative Director), Ecaterina Moraru (Interaction Designer la XWiki) și Silviu Savin (consultant în domeniul interacțiunii).

Echipele își vor împărtăși ideile și propunerile, rezultatele – disponibile liber sub termenii licențelor Creative Commons – putându-se concretiza în demonstrații multimedia, prototipuri, schițe, infografice etc. Aceste resurse vor fi disponibile public pe Web în cadrul unui wiki Design Jam dedicat.

Summer Web 2011 + Design Jam Iasi

FII la Summer Web 2011 + Design Jam Iași

Cele mai importante momente vor fi transmise prin live streaming via platforma MEDIAEC. De asemenea, urmăriți @designjamiasi pe Twitter pentru informații de ultimă oră. Consultați etapele principale ale programului desfășurării evenimentului Design Jam.

Participarea este liberă, în limita locurilor disponibile – rezervați-vă chiar acum unul pentru Summer Web și/sau Design Jam!

Acest eveniment n-ar fi putut avea loc fără sprijinul Mozilla Labs, The Red Point, Facultatea de Informatică, UAIC Iași, și – nu în ultimul rând – ASII (Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni).

Organizatorii principali sunt Sabin Buraga, Ștefan Negru, Lenuța Alboaie și Andrei Panu.

Vă invităm să participați!

4 Răspunsuri to “Invitație la Summer Web 2011 + Design Jam Iași (3—4 iunie)”

  1. Sabin Buraga Says:

    De interes poate fi și însemnarea despre ediția anterioară: Invitație la workshop-ul Summer Web, 29 mai 2010.

  2. Sabin Buraga Says:

    Fiți la curent cu desfășurarea evenimentului via Lanyrd.

  3. De la Summer Web 2011 la Design Jam Iași « FII Student — Facultatea de Informatică, UAIC Iaşi Says:

    […] Invitație la Summer Web 2011 + Design Jam Iași (3—4 iunie) […]


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: