FII la Stagii pe Bune 2011 (02 aprilie, 10h, C309)

A devenit o tradiție ca în facultatea noastră să fie organizată întâlnirea de lansare anuală a inițiativei Stagii pe Bune. Acest program național, implementat de către ASPI – Asociația Studenți și Profesioniști IT&C, se derulează anul acesta sub sloganul „Descoperă-ți abilitățile”.

Stagii pe Bune își propune plasarea studenților (aflați la studii de licență sau de masterat) în stagii de practică efectuate pe durata verii în marile companii de software în Iași, București, Cluj-Napoca și Timișoara.

Mai multe detalii vor fi prezentate sâmbătă, 02 aprilie, de la orele 10:00, în sala C309, la care vor fi prezenți reprezentanți – o parte dintre ei, absolvenți FII – ai unor companii locale de dezvoltare de software precum:

  • Axiologic SaaS,
  • Embarcadero,
  • Idegrafo,
  • The Red Point,
  • Thin Slices,
  • Travel Tech,
  • Webfusion Romania.

Astfel, veți putea descoperi profesiile din domeniul informaticii și a domeniilor înrudite.

Descoperă-ți abilitățile participând la Stagii pe Bune 2011

Descoperă-ți abilitățile participând la Stagii pe Bune 2011

Informații utile

  • Cele mai importante avantaje pentru studenți sunt:
    1. acumularea unor cunoștințe practice într-un mediu competitiv, fără neglijarea studiilor;
    2. lucrul în echipă și dezvoltarea abilităților de comunicare;
    3. familiarizarea cu rigorile și cerințele unui mediu de lucru profesionist.
  • Înscrierea pentru efectuarea unui stagiu de practică la o companie este gratuită pentru toți studenții, putând fi realizată prin completarea unui simplu formular Web – termen-limită: 16 mai.
  • Lista stagiilor ce vor fi propuse este structurată în domenii de interes ca Business Software, Embedded & Security Software, Entertainment Software & Graphics, Hardware, New Media & Web Development, Networking & Communication și Quality Assurance & Technical Support.
  • Consultați și resursele de interes pentru studenți puse la dispoziție.
  • Stagiile vor fi realizate pe parcursul vacanței de vară în perioada 1 iulie—1 octombrie.

De asemenea, citiți notițele anterioare apărute în cadrul blog-ului FII Student:

Alte amănunte pot fi furnizate de profesorul Cosmin Vârlan, coordonatorul „Stagii pe Bune” la nivelul facultății. Mulțumim profesoarei Lenuța Alboaie pentru organizarea acestui eveniment.

Vă așteptăm sâmbătă, 2 aprilie, de la 10h, în sala C309!

2 Răspunsuri to “FII la Stagii pe Bune 2011 (02 aprilie, 10h, C309)”

  1. Oportunități pentru studenții informaticieni (primăvara 2011) « FII Student — Facultatea de Informatică, UAIC Iaşi Says:

    […] la FII? » află despre Stagii pe Bune » vezi calendarul examenelor » vino la F11 […]


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: