FII promovat în toată țara

În perioada 14—18 martie câțiva dintre studenții entuziaști ai facultății noastre vor forma două grupuri de promovare în întreaga țară a concursului național de informatică F11 Competition. Caravanele astfel constituite vor vizita un număr de peste 25 de licee și 15 facultăți cu profil informatic ale unor centre universitare de renume.

F11 Competition 2011Studenții implicați în desfășurarea primului traseu – Iași → Galați → Brăila → Constanța → București → Pitești → Brașov → Iași – sunt Sabina Bolboceanu, Ioana Iordachi, Laura Lupașcu și Victor Panaite (toți din anul al doilea), plus Mirela Popoveniuc (anul I) ca rezervă.

A doua rută va cuprinde Iași → Cluj-Napoca → Arad → Timișoara → Craiova → Sibiu → Iași, voluntari fiind George Bunea (anul I), Simona Butnaru (anul I) și Robert Martner (anul III), iar studentul Adrian Trefaș (an terminal) va avea rol de rezervă.

Alături de prezentarea celor trei secțiuni ale concursului F11 Competition – tehnologii Web, algoritmică & programare și artă digitală –, a manierei de participare și a premiilor acordate, vor fi punctate și cele mai importante motive să FII student la informatică, inclusiv detaliile referitoare la admiterea la FII din acest an.

FII pentru viitor la Facultatea de Informatică, UAIC Iași

FII pentru viitor la Facultatea de Informatică, UAIC Iași

Parcurgeți și însemnarea F11 Competition — la start! expusă de blog-ul FII Student. Nu uitați că prima rundă a secțiunii privind algoritmica are drept termen-limită 20 martie.

Urăm drum bun caravanei F11 Competition și mult succes!

3 Răspunsuri to “FII promovat în toată țara”

  1. Sabin Buraga Says:

    Pe blog-ul F11 Competition puteți vedea pe hartă traseele pe care le vor urma prima echipă și cea de-a doua echipă de studenți.

  2. VIK despre caravana F11 Competition « FII Student — Facultatea de Informatică, UAIC Iaşi Says:

    […] Articolul de față descrie impresiile uneia dintre echipele care au participat la promovarea concursului F11 Competition și, totodată, a Facultății de Informatică – a se revedea însemnarea FII promovat în toată țara. […]


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: