Cum este să FII admin? „O experiență extraordinară!”

Interesat de aspectele referitoare la „secretele” meseriei de administrare de sistem?

Prezentăm câteva dintre impresiile împărtășite de absolventul Manuel Șubredu, fost administrator de sistem al facultății, actualmente activând în cadrul Agenției de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare (AARNIEC/RoEduNet) și fiind coordonator al diviziei RoCSIRT — RoEduNet Computer Security Incident Response Team.

Ce rol are un administrator de rețea/root, în general? Ce activități desfășoară?

Sysadmin chiar de pe dispozitivul mobilDupă părerea mea, un administrator de rețea și un root ar trebui să fie două persoane diferite. Pentru că un administrator de rețea (sau mai bine zis un inginer de rețea) trebuie să se asigure că rețeaua (până la layer 3, inclusiv) funcționează în parametri optimi. Aceasta include network management (local și de la distanță), network testing, AAA (Authentication Authorization Accounting) și altele.

Un root ori altfel zis un sysadmin trebuie să se asigure că serverele de care este responsabil sunt capabile să ofere utilizatorilor săi serviciile necesare la nivel de instituție, departament etc. Aici putem extinde puțin și putem afirma că același post presupune activități diferite în locuri separate. De exemplu, una este să te ocupi de serverele FII fenrir sau thor, unde accentul se pune pe utilizatorii ce lucrează direct pe server, pe limite la sistemul de fișiere, pe procesor sau pe memorie, și alta este să te ocupi de mail.uaic.ro care este un server specializat pe un singur serviciu (poștă electronică) unde contează cât de rapid, sigur și simplu de accesat este serviciul, nu serverul.

Bineînțeles că ambele abordări sunt extrem de interesante și de intense ca și experiență.

Au existat aspecte specifice referitoare la rolul de root la Facultatea de Informatică? Dar în contextul actual, la DCD – Departamentul de Comunicații Digitale?

Hehe. Sigur că da. Facultatea de Informatică mi-a oferit șansa de a lucra practic direct cu utilizatorii finali. Îmi aduc aminte că „pe vremea mea” îi știam aproape pe toți studenții cei care aveau conturi pe fenrir, nu numai după numele de cont (care era personalizat) ci și din viața reală. Într-un an îi întâlneam pe aproape toți, cel puțin o dată sau de două ori.

Când m-am mutat la DCD, practic am trecut nu la alt nivel, ci într-un loc în care lucrurile sunt altfel. Este un alt grup țintă, care necesită o altă abordare pentru că are complet alte așteptări. Utilizatorul este non-tehnic (uneori chiar atehnic), indiferent la detalii sau scuze tehnice, însă foarte receptiv la calitate, claritate și simplitate.

Cum și când ai devenit admin la FII? De ce ai ales așa ceva?

Ei bine, la întrebarea aceasta nu știu cum să răspund🙂 Pentru că nu îmi mai aduc aminte exact când.

Ce-mi amintesc este că s-a întâmplat acum vreo 10 ani, undeva prin anul II al meu (de colegiu), iar la „nominalizarea” mea a contribuit din plin firea mea curioasă care a atras atenția celor ce se ocupau atunci de servere: Cătălin Mitrofan și Iulian Văideanu – absolvenți FII, de asemenea.

În mod sigur nu experiența a avut un cuvânt de spus, pentru că la vremea respectivă eram la fel de blank în ceea ce privește atribuțiile de root precum un DVD ieșit proaspăt de pe linia de producție🙂

Dupa „nominalizare” am discutat un pic cu Cătălin și Iulian care mi-au povestit cum e viața de root și pot să spun că eram foarte încântat de posibilități. Pentru că puteam să fac lucruri noi și extraordinare. Și dacă mai punem la socoteală că aveam de la cine învăța…

Ce responsabilități și dificultăți (e.g., probleme de securitate, configurări ciudate etc.) ai întâmpinat? Una sau mai multe „povești” de succes?

Au fost multe situații interesante cu care m-am confruntat de-a lungul timpului.

Una dintre întâmplările care m-a marcat foarte tare a fost la începutul uceniciei mele ca sysadmin când în una din zile trebuia realizat un upgrade la unul dintre anticele routere ce deserveau o secțiune a rețelei de comunicații de date de la FII. La vremea respectivă, rețelele de comunicații de date (și mai ales partea de routing) erau pentru mine mult prea avansate. Iar test bed pentru așa ceva nu exista. Ei bine, în acea seară mă uitam cu admirație la Iulian care „producea” niște comenzi magice, comenzi care făceau lucrurile să se întâmple. A fost extraordinar. M-a făcut să-mi doresc mai mult. Mult mai mult!

În ceea ce privește dificultățile, cred că ele merg în câteva direcții: resurse, utilizatori problemă și servicii noi.

Considerând resursele, îmi aduc aminte cum trebuia să-mi susțin fiecare cerere de server, RAM, disc etc. la dl. Negrescu (administratorul FII). Și nu era ușor să împaci o cerință tehnică cu una administrativă.

Utilizatorii pe fenrir au fost tot timpul speciali. Pentru că din fire sunt curioși și predispuși la încercări mai mult sau mai puțin reușite. Cred că „utilizatorul meu problemă” a fost o persoană cu nume de cont blacky – tot timpul avea ceva de comentat, spus, reclamat. Îmi aduc aminte că mi-a făcut și reclamație la domnul decan.

Din păcate, nu-mi amintesc o poveste de succes. Poate că singura care există, însă nu ca poveste, este aceea că în timpul cât am administrat serverele FII nu am avut nici un incident de securitate și nici un server compromis.

Ai încuraja și pe altii să devină administratori? De ce?

Sigur că da. Este o experiență extraordinară.

În primul rând, un sysadmin este într-o continuă schimbare și într-un continuu proces de învățare. Tot timpul apar lucruri noi. Tot timpul trebuie să fii up2date. Nu te plictisești niciodată. Pe de altă parte, un sysadmin are ocazia să vadă lucrurile la nivel macro. Poate înțelege mult mai bine o strategie pe termen mediu sau lung și poate fi (și trebuie să fie) un buffer între utilizatori și forurile de decizie.

Una peste alta, este o experiență de viață foarte utilă care îți oferă o altă perspectivă.

Alte remarci, observații sau sfaturi?

Manuel ȘubreduAici cred că trebuie menționate două aspecte.

Primul, cel tehnic, este că orice student/absolvent de FII trebuie să fie deschis la minte. Nu trebuie să fie fanatic în gândire și să folosească doar X, Y sau Z. „Tehnologia este doar un mijloc prin care atingem niște ținte.”

Al doilea aspect – poate cel mai important – este să nu neglijezi deloc viața personală și socială. Mai ales cea reală!🙂 Este mult mai benefică o plimbare în aer liber decât un Starcraft, WOW etc. Este mult mai important să ai doi prieteni cu care să te întâlnești „la o poveste” decât 500 de friends pe Facebook pe care nu i-ai văzut niciodată. Iar YM și e-mail-ul nu au înlocuit niciodată telefonul și o scrisoare…🙂

În încheierea interviului, menționăm că Manuel Șubredu este actualmente implicat și în activitățile de organizare a celei de-a zecea ediții a conferinței internaționale RoEduNet – Networking in Education and Research.

P.S. Nu ratați partea a doua care-l va avea drept interlocutor pe Ciprian Ciubotariu, unul dintre actualii administratori de sistem ai FII.

2 Răspunsuri to “Cum este să FII admin? „O experiență extraordinară!””

  1. Primul meu interviu | Waste dump Says:

    […] ca sunt si celebritate de acu.  A aparut primul meu interviu😛 Category: social  |  Comment (RSS) […]

  2. Cum este să FII admin? “Ai mai multe libertăți.” « FII Student — Facultatea de Informatică, UAIC Iaşi Says:

    […] Cei interesați pot parcurge și însemnarea anterioară Cum este să FII admin? “O experiență extraordinară!”. […]


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: