Absolvenții FII ca prezentatori la atelierul Web 2010

November Web 2010

Atelierul <Web /> 2010

Pe data de 27 noiembrie, a avut loc a zecea ediție a workshop-ului <Web /> dedicat tehnologiilor Web și celor mai bune practici în domeniul dezvoltării prezenței on-line.

Atelierul <Web /> a fost inițiat în primăvara 2001 la Facultatea de Informatică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în formulă duală – tutoriale/prezentări ale unor aspecte de interes plus un concurs de proiecte studențești – ca eveniment organizat de grupul de interes WebGroup din facultate, compus din tineri (studenți și profesori) entuziaști.

Printre prezentatori s-au numărat reprezentanți din industrie (e.g., Amazon, Grapefruit, Idegrafo, imobiliare.ro, Levi9, Microsoft, XWiki) sau din domeniul academic. După 7 serii consecutive anuale (2001-2007), începând cu 2009 workshop-ul Web se desfășoară de două ori pe an (în lunile mai și noiembrie), fiind organizat consecutiv de Sabin Buraga și, respectiv, de absolventul Adrian Mironescu.

Temele abordate pe parcursul anilor au atins grafica vectorială, designul și interacțiunea Web, multimedia, performanța aplicațiilor Web, realitatea virtuală, serviciile Web, tehnologiile XML, Web-ul social, Web-ul semantic etc.

Publicul a putut urmări, alături de alte subiecte de interes, o serie de intervenții tehnice oferite de câțiva dintre studenții ori absolvenții FII: Cristian Bârlădeanu (Unicity), Mihai Bîrsan (Grapefruit), Sabin Buraga (FII, UAIC) și Petru Jucovschi (Microsoft).

Redăm doar două dintre prezentările care au avut loc în cadrul November Web 2010:

Pentru alte detalii, consultați programul atelierului <Web />. De asemenea, puteți parcurge o relatare privind desfășurarea ediției anterioare: Studenții FII ca prezentatori în cadrul Summer Web 2010.

Trebuie să menționăm faptul că absolventul Petru Jucovschi, Developer Evangelist la Microsoft, va susține prelegerea „Dezvoltarea aplicațiilor RIA” destinată în special studenților de anul III înscriși la disciplina Dezvoltarea aplicațiilor Web la nivel de client.

Această prezentare este planificată luni, 06 decembrie, de la ora 16:00 în sala C309.

Este invitat să ia parte orice student al facultății.

Endava Career Days

În perioada 29 noiembrie—1 decembrie compania Endava – unul dintre partenerii industriali ai FII – organizează la Iași o suită de sesiuni de training și prezentări interactive referitoare la diverse aspecte vizând ingineria software precum SCRUM, commercial agile, comunicare în cadrul echipei.

Acest eveniment poate fi mai ales de interes pentru dezvoltatorii de aplicații bazate pe tehnologiile Java și .NET – consultați programul detaliat.

Endava Career Days

Endava Career Days (29 noiembrie—1 decembrie 2010)

Publicat în eveniment. Etichete: , , , , , , , , . Comentarii închise la Endava Career Days

Adobe Flex Camp 2010 la FII (27 noiembrie)

Pe data de sâmbătă, 27 noiembrie de la ora 10:00 va avea loc la Iași – în sala C309 a FII – ediția din acest an a evenimentului Adobe Flex Camp organizat de Facultatea de Informatică și Adobe România.

Temele principale se vor focaliza asupra tehnologiilor Flex, Flash, ActionScript și AIR, vizând și o serie de aspecte referitoare la interacțiunea cu utilizatorul – utilizabilitate, design, UX (User Experience).

În program sunt prevăzute o serie de prezentări – Flex and Flash Builder și Developing Android Applications with AIR – susținute de Mihai Corlan, Platform Evangelist la Adobe.

Profesorul Sabin Buraga va discuta despre realitatea îmbogățită (augmented reality), iar Cosmin Vârlan va puncta câteva aspecte practice, la nivel de programare, privind interacțiunea cu aplicațiile Web sociale. De asemenea, vor fi prezenți și reprezentanți ai industriei software locale.

Vă invităm să vă înscrieți online pentru a confirma participarea la evenimentul Adobe Flex Camp Iași 2010 și vă așteptăm sâmbătă, 27 noiembrie, de la ora 10:00.

Adobe Flex Camp 2010 la FII: 27 noiembrie, 10h, C309

Adobe Flex Camp 2010 la FII: 27 noiembrie, 10h, C309

Addendum: Studenții din anul III înscriși la cursul opțional Dezvoltarea aplicațiilor Web la nivel de client vor beneficia de o prelegere intitulată Making things prettier matters – susținută de invitatul special Mihai Corlan în data de vineri, 26 noiembrie, ora 14, în sala C308.

Actualizare (29 noiembrie): Sunt disponibile următoarele prezentări susținute în cadrul Flex Camp 2010:

Concursuri studențești de iarnă și primăvară

Recomandăm o nouă serie de concursuri pentru studenții pasionați de unele aspecte ale informaticii. Cum o parte dintre termenele-limită sunt situate în primele luni ale anului 2011, vacanța de iarnă poate constitui o perioadă propice pentru dezvoltarea proiectelor imaginate.

  • în conjuncție cu IEEE International Symposium on Industrial Electronics (28 iunie 2011, Gdansk, Polonia) va avea loc Industrial Electronics Society Student Forum; studenții interesați pot expedia lucrările cuprinzând rezultatele cercetărilor întreprinse până cel târziu 30 noiembrie;
  • Open Data Visualization Competition provoacă studenții la propunerea unor soluții vizuale care să răspundă la întrebarea „How do people use Firefox?” pe baza datelor colectate de Mozilla Test Pilot – termen: 17 decembrie;
  • situl Al Zimmermann’s Programming Contests propune un nou concurs de algoritmică – denumit Cards – care are drept termen de înscriere data de 12 februarie;
  • în special studenții masteranzi pot considera participarea la a zecea ediție a evenimentului International Symposium on Parallel and Distributed Computing – ISPDC 2011 (6—8 iulie 2011, Cluj-Napoca), termenul-limită de expediere a lucrărilor fiind 14 februarie; această serie de conferințe a fost inițiată în anul 2002 la Facultatea de Informatică din Iași – vizitați situl ISPDC 2002;
  • Ericsson Application Awards

    Ericsson Application Awards

    a șasea ediție a competiției Services Cup 2011 are drept teme cloud computing și SOA – Service Oriented Architecture; echipele de maxim 5 studenți trebuie să redacteze un raport științific și să dezvolte un sistem demonstrativ până cel târziu 15 martie;
  • Ericsson Application Awards 2011 reprezintă un concurs internațional – cu tema Connected Things – dedicat în special dezvoltatorilor de aplicații software; echipele (formate din 2—4 studenți) se pot înscrie până la data de 28 februarie, urmând ca proiectul să fie finalizat cel târziu pe 31 martie;
  • un concurs de idei referitoare la multimedia este Idei Tari propus la nivel național de Romtelecom – termen: 30 aprilie.

Suplimentar, (re)vedeți însemnările precedente:

Nu uitați nici de stagiile de practică care se vor desfășura anul viitor.

Vă urăm, ca de obicei, spor la lucru și mult succes!

FII la Balul Bobocilor

Balul bobocilor la FII

FII la Balul Bobocilor — 22 noiembrie

Unul dintre cele mai importante proiecte cu tradiție ale ASII este Balul Bobocilor, tema din acest an fiind cea a cabaretului – în stilul Moulin Rouge.

Balul va avea loc în Club Skye pe data de luni, 22 noiembrie, începând cu ora 20 și este organizat de Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni – ASII în colaborare cu Liga Studenților Electroniști de la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității “Gh. Asachi” din Iași.

Balul promite o seară de petrecere și voie bună în care studenții – mai ales bobocii – vor avea parte de spectacol și dans. Puteți să-i susțineți, de asemenea, pe participanții la concursul Miss și Mister FII 2010: Emanuela Apopei, Oana Rusu, Gabriela Vîrna, Călin Andrici, Ștefan Chirilă și Nicu Spînu.

Alături de concurs, balul va include și un show susținut de unul dintre invitații speciali: Lucian Bărbulescu. Nu uitați nici de tombola care poate oferi norocoșilor două imprimante performante.

Responsabilă cu organizarea acestui eveniment este studenta Ioana Ardeleanu din anul II – puteți s-o contactați prin poșta electronică la adresa ioana.ardeleanu AT info.uaic.ro.

Biletele pot fi procurate de la studenții voluntari care pot fi găsiți zilnic, între orele 12 și 16, în holul corpului C. Pentru alte detalii, consultați pagina Facebook a organizației ASII.

Distracție plăcută pe 22 noiembrie!

Publicat în concurs, echipa, eveniment. Etichete: , , , , , , , . Comentarii închise la FII la Balul Bobocilor