Repartizarea numărului de locuri în tabere studențești de vară

Conform documentului PDF privitor la alocarea locurilor în tabere (transmis prin fax de către MECTS – vineri, 30 iulie), vor fi organizate următoarele serii de tabere:

  • 11—18 august
  • 18—25 august
  • 25 august—1 septembrie
  • 1—8 septembrie
  • 8—15 septembrie

Facultății de Informatică i-au fost acordate 28 de locuri, din care 17 în tabere la mare și 11 locuri la munte. Alte detalii pot fi furnizate de către secretariatul FII. Puteți consulta, de asemenea, lista solicitărilor referitoare la obținerea unui loc în tabără formulate de studenții FII.

P.S. Pagina a doua a documentului menționat mai sus a fost transmisă ca atare de către minister.

Addendum (2 august): Întrucât informațiile privind studenții eligibili să participe la taberele de vară trebuiau transmise ministerului azi (cel târziu la 10am) și ținând cont că o parte dintre studenți n-au putut fi contactați, s-au luat în considerație cererile exprimate, pe ani de studiu, conform punctajului final deja disponibil. Astfel, puteți vizualiza lista studenților – inclusiv rezervele – ce vor fi contactați în viitorul apropiat de Casele de Cultură studențești pentru a obține un loc în tabără. Distracție plăcută!

Un răspuns to “Repartizarea numărului de locuri în tabere studențești de vară”

  1. Tweets that mention Repartizarea numărului de locuri în tabere studențești de vară « FII Student — Facultatea de Informatică, UAIC Iaşi -- Topsy.com Says:

    […] This post was mentioned on Twitter by Alin Alexandru, FII Student. FII Student said: Repartizarea numărului de locuri în tabere studențești de vară: http://wp.me/pbc5U-uy […]


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: