Algoritmiada 2010 — prima etapă: 22 noiembrie

Sigla Algoritmiada 2010Infoarena organizează a doua ediție a concursului de programare Algoritmiada 2010 – olimpiada în domeniul algoritmicii. La acest concurs pot participa tineri pasionați de informatică de toate vârstele: de la elevi de gimnaziu până la studenți și doctoranzi.

Concursul are patru grupe valorice: gimnaziu, clasele 9-10, clasele 11-12, studenți – inclusiv masteranzi și doctoranzi. Participanții vor avea ocazia să-și demonstreze talentul, cunoștințele și ascuțimea minții în 4 probe online urmând ca primii clasați să fie invitați la finală.

Prima rundă va avea loc duminică, 22 noiembrie, în intervalul 09:00—13:00 – vezi detalii.

Alte informații – inclusiv privitoare la regulament, mod de participare, calendar etc. – sunt disponibile pe situl Infoarena, la adresa http://infoarena.ro/algoritmiada-2010.

Vă încurajăm să participați!

Premii obținute de studenții FII la CNIV și StudIT 2009

Vlad Manea și Sergiu Hriscu, studenți la Facultatea de Informatică din Iași

Vlad Manea și Sergiu Hriscu, studenți la Facultatea de Informatică din Iași

Echipa formată din studenții Mihai-Vlad Constantinescu și Sergiu-Silviu Hriscu, ambii din anul I, a obținut Premiul de Excelență pentru lucrarea MouseArtist – realizată sub îndrumarea profesorilor Emanuela Cerchez și Marinel Șerban de la Liceul de Informatică din Iași și prezentată în cadrul Conferinței Naționale de Învățământ Virtual – CNIV 2009. Acest eveniment, ajuns la ediția a șaptea, s-a desfășurat la Iași între 30 octombrie și 1 noiembrie. Comunitatea din jurul MouseArtist este formată atât din utilizatori experimentați, cât și din începători. Pentru aceștia din urmă, situl permite adăugarea de tutoriale de către membrii cu experiență. În urma consultării acestor materiale educaționale, cei de la început de drum pot experimenta tehnici și metode cu aplicație în grafica publicitară. A doua componentă pe care MouseArtist o oferă utilizatorilor o constituie concursurile de materiale publicitare pe teme bine stabilite. Concursurile se desfășoară într-un format care permite comunității să se implice: utilizatorii publică materialele realizate și votează cele care aparțin altor membri. În cadrul unui astfel de concurs organizat pe platforma MouseArtist, a fost desemnat afișul oficial pentru Concursul Național de Informatică “Urmașii lui Moisil”, desfășurat în aprilie 2009.


Tot în cadrul CNIV, studentului Vlad Manea (anul II) i s-a conferit Premiul de Excelență pentru aplicația Web Arhiva Educațională .campion. Proiectul .campion este un program de pregătire în informatică demarat în 2002 de profesorii Emanuela Cerchez și Marinel Șerban, implicați în selecția Lotului Național de Informatică, cărora li s-au alăturat din ce în ce mai mulți profesori și studenți, foști olimpici la informatică. Arhiva educațională .campion, lansată pe 23 septembrie 2009, reprezintă o colecție de resurse educaționale venită în sprijinul elevilor și profesorilor din întreaga țară la disciplina Informatică studiată la liceu. De la data lansării, peste 700 de concurenți au trimis peste 6000 de soluții la cele peste 800 de probleme, demonstrând că în jurul proiectului există deja o comunitate activă.

Pentru alte detalii, se poate consulta lista premiilor CNIV 2009 (document PDF).

Aceiași studenți au participat cu lucrări și la concursul StudIT, organizat de Asociația Studenților în Științe Exacte din Universitatea de Vest din Timișoara. Competiția a avut loc între 13 și 15 noiembrie.

Vlad Manea prezentându-și proiectul Web

Vlad Manea prezentându-și proiectul Web

Studentul Vlad Manea a obținut premiul II, iar echipei compuse din Sergiu-Silviu Hriscu și Mihai-Vlad Constantinescu i s-a acordat mențiune. Felicitări și mult succes pe viitor!

FII la examinări și concursuri, ediție specială de noiembrie

Așa cum am menționat în însemnarea anterioară, azi a avut loc o întâlnire dedicată mai ales studenților din anul I.

Informațiile pe care le-am prezentat audienței sunt disponibile mai jos:

De asemenea, împreună cu Alin Alexandru (responsabil ASII cu problemele studențești), Cătălin Bordianu (președintele ASII), Adriana Șchiopu (reprezentanta studenților anului I în consiliul facultății) și Andreea-Diana Stanciu (reprezentanta studenților în senatul universității), am răspuns la unele întrebări provenite din partea studenților.

Sperăm că această întâlnire s-a dovedit interesantă, corespunzând așteptărilor voastre.

Multă baftă la examinările din săptămâna viitoare!

Apariție editorială: ActionScript 3.0. Programare Web în Flex și Flash

ActionScript 3.0. Programare Web în Flex și Flash (coperta volumului)

'ActionScript 3.0. Programare Web în Flex și Flash' de Cosmin Vârlan (Editura Polirom, 2009)

În cadrul seriei Web publicată de Editura Polirom, a apărut volumul ActionScript 3.0. Programare Web în Flex și Flash avându-l ca autor pe Cosmin Vârlan, profesor al Facultății de Informatică din Iași.

Cartea numără 432 de pagini și oferă o perspectivă de ansamblu asupra limbajului ActionScript, punând la dispoziție numeroase exemplificări practice. Sunt prezentate principiile programării obiectuale, clasele de bază, mediile de dezvoltare Flex și AIR, inclusiv cele mai importante trăsături ale limbajului ActionScript 3, derivat din JavaScript. Exemplele de cod-sursă descriu – printre altele – implementarea de aplicații grafice și multimedia, procesarea documentelor XML, realizarea de jocuri, conectivitatea cu alte tehnologii, accesul la servicii Web – e.g., Twitter.

Lucrarea, prefațată de Mihai Pricope – evanghelist tehnologic la Adobe România –, se adresează tuturor celor care doresc să se familiarizeze cu aplicațiile Web de tip RIA – Rich Internet Applications utilizând limbajul de programare ActionScript 3 la nivel de client.

Se cuvine menționat faptul că diverse aspecte ale temelor discutate au fost și vor fi detaliate și pe parcursul Cercului de RIA organizat săptămânal în cadrul facultății.

Vă dorim lectură plăcută!

De asemenea, o parte dintre subiectele prezentate în această carte vor fi exemplificate în direct sâmbătă, 31 octombrie în timpul evenimentului Adobe Flex Camp Iași co-organizat – împreună cu Adobe România – de Facultatea de Informatică din Iași și ASII – Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni.

Acest atelier de lucru va fi găzduit în clădirea Casei de Cultură a Studenților din Iași, începând cu ora 9am.

Vă așteptăm!

FII în grupul Microsoft Student Partners

Via Oana Nițu (Microsoft Student Partners Team Leader):

“Vouă, studenților din anul I și celor care încă nu ne-au cunoscut, vă spunem: Salut!

Microsoft în FII? Ce, cum, unde?!Microsoft Student Partners la Facultatea de Informatică din Iași
Întâi de toate, eu sunt Oana și sunt Microsoft Student Partners Team Leader în Facultatea de Informatică. Ca mine mai sunt în echipa Microsoft din FII încă 7 studenți pasionați de tehnologie (și nu numai), întrucât pentru majoritatea din noi MSP este una dintre alegerile pe care le oferă mediul academic actual. O parte suntem membri activi și în ASII – Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni, câțiva din noi și-au început Read the rest of this entry »

FII Student este prezent și pe Twitter: de urmărit @fiistudent

FII Student este prezent și pe Twitter: de urmărit @fiistudent

FII Student este prezent și pe Twitter: de urmărit @fiistudent


Pentru a fi la curent cu diverse știri privitoare la viața studențească din cadrul Facultății de Informatică, puteți urmări contul @fiistudent disponibil pe platforma de micro-blogging Twitter.

@fiistudent reprezintă o completare/extensie a informațiilor de pe blog-ul FII Student. Așteptăm cu interes contribuțiile studenților!

Cei interesați pot parcurge scurtul tutorial video Twitter in plain English, subtitrat și în limba română.

Consultarea și semnarea contractului de studii

Sigla Facultății de Informatică din IașiPoate fi consultat online contractul de studii universitare (document PDF). Forma tipărită – impusă de regulamentul universității – o veți primi în momentul prezentării la secretariat, pentru a fi semnată conform celor precizate mai jos.

La acest contract se atașează un document specific, reprezentând datele solicitate pentru înscrierea anuală a unui student la Facultatea de Informatică, în funcție de anul de studii și specializare (licență la zi sau master). Puteți prelua, lista și completa anexa la contract urmând adresa http://thor.info.uaic.ro/~lacra/contracte_de_studii_09_10/. Cu această anexă, vă veți prezenta la secretariat. Un număr limitat de exemplare tipărite va exista la secretariat.

Contractele de studii se vor semna după următorul calendar:

  • Anul I (licenţă) – 12-13 octombrie 2009, între orele 10-14.
  • Anul I reînmatriculaţi (licenţă) – 15 octombrie 2009, între orele 10-14.
  • Anul I (master) – 16 octombrie 2009, între orele 10-14.
  • Anul II (master) – 16 octombrie 2009, între orele 10-14.
  • Anul II (licenţă) – 19 octombrie 2009, între orele 10-14 – doar studenţii integralişti.
  • Anul II (licenţă) – 20 octombrie 2009, între orele 10-14.
  • Anul II reînmatriculaţi (licenţă) – 21 octombrie 2009, între orele 10-14.
  • Anul III (licenţă) – 22 octombrie 2009, între orele 10-14 – doar studenţii integralişti.
  • Anul III (licenţă) – 23 octombrie 2009, între orele 10-14.
  • Anul III reînmatriculaţi (licenţă) – 26 octombrie 2009, între orele 10-14.

O serie de precizări utile:

  • Studenții anului I vor primi carnetele de student la semnarea contractelor de studii.
  • Pentru studenţii anilor II, III (studii de licenţă) şi II (master), carnetele şi legitimațiile de student se vor viza la semnarea contractelor de studii.
  • Studenţii au obligaţia de a semna contractele de studii. În caz contrar, vor fi exmatriculaţi, conform regulamentelor în vigoare.
  • Situația înscrierilor la disciplinele opționale – pe baza opțiunilor formulate în mai 2009 – poate fi accesată online de către studenții din anii II și III.
  • Situația școlară curentă pot fi consultată pe Web în cadrul sistemului eSIMS.

Alte informații pot fi furnizate de secretariat.

Noul sit al revistei studențești de cultură și artă Jazzup

Sigla revistei Jazzup

Jazzup – revistă de cultură și artă


Salutăm noul design al sitului Web dedicat revistei online de cultură și artă Jazzup, realizată cu pasiune de un grup de studenți ai facultății în colaborare cu elevi de la Liceul de Informatică “Grigore Moisil” din Iași și Colegiul Național de Arte “Octav Băncilă” din Iași.

Revista îl are ca editor pe studentul Vlad Manea, iar primul număr a fost inaugurat în data de 1 ianuarie 2009 – detalii într-o însemnare anterioară. Actualmente, sunt disponibile patru ediții pe care vă invităm să le parcurgeți.

De asemenea, puteți oricând contribui la numerele viitoare, contactând echipa redacțională la redactia AT jazzup.ro.

Lectură plăcută!

Concurs de design Web (termen: 16 octombrie) + WebsiteSpark

Compania Microsoft România organizează un concurs de design Web ce vizează reproiectarea secțiunii www.microsoft.ro/web a sitului propriu. Premiul acestei competiții constă în suma de 7000 RON.

Termenul-limită de trimitere a propunerilor este 16 octombrie. Anunțul câștigătorului va avea loc pe data de 30 octombrie.

Detaliile privind concursul – cerințe, livrabile, persoane de contact etc. – sunt disponibile în documentul Microsoft.ro Web Redesign Brief (PDF).

Pentru alte informații, puteți lua legătura cu Monica Radu la adresa v-mradu AT microsoft.com. Suplimentar, se poate consulta însemnarea Online: Intră în concursul de design al Microsoft.

De asemenea, semnalăm inițiativa WebsiteSpark, program Microsoft oferind acces la instrumente de dezvoltare și platforme de găzduire Web – detalii pe blog-ul lui Todi Pruteanu, absolvent al facultății noastre.

Mult succes!

FII în cuvinte: Un alt început…

Interiorul FIIAcesta este primul episod din serialul dedicat descrierii Facultății de Informatică din Iași, în special util studenților din primul an. Cele de mai jos au fost publicate – cu unele modificări – în numărul din octombrie anul trecut al Ziarului de ASII.

Înainte de toate, le doresc noilor veniţi o experienţă cât mai bogată privitoare la interacţiunea cu facultatea, incluzând aici atât aspecte legate de pregătirea profesională, cât şi cele privind o viaţă studenţească plină de satisfacţii.

Probabil că din contactul limitat la înscriere şi/sau din parcurgerea sitului Web al facultăţii, nu se prea pot “culege” impresii concludente. Voi rezuma în continuare o parte dintre “componentele” care animă Facultatea de Informatică.

Ce ar trebui să cunoască un student proaspăt intrat?

În primul rând, statutul de student este total diferit de cel de elev. Ar putea părea şocant, dar în facultate fiecare are parte de o libertate (aproape) totală. Nu există – mult temuta? – doamnă dirigintă care să aranjeze orarul, să motiveze absenţe, să mustre sau să discute cu părinţii. Există în schimb un îndrumător la fiecare semi-an de studii, un pro-decan răspunzător cu probleme studenţeşti, o asociaţie a studenţilor informaticieni din Iaşi – ASII, o sumedenie de colegi (ne)cunoscuţi, diverşi profesori ai facultăţii – dintre cei aproximativ 50 de angajaţi permanenţi –, un grup de secretare şi operatori, Internet la discreţie (uneori) şi alte entităţi mai mult sau mai puţin “secrete”… :)

Desigur, acum firesc ar putea surveni întrebarea: Cum îi contactez?

Majoritatea timpului petrecut la facultate – compus dintr-o medie ponderată de cursuri, seminarii, laboratoare, pauze (cât mai lungi şi dese) etc. – va fi în corpul C al universităţii. Facultatea nu are o clădire proprie, partajând spaţiul alocat cu Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor (FEAA). Numerotarea sălilor s-a realizat începând de la cel mai subteran nivel.

Astfel, la baza clădirii există sumbrul amfiteatru C112 şi mai stacojiul sediu ASII.

La parter, se pot localiza secretariatul, biblioteca facultătii (unde se poate dormi – pardon, studia! – în linişte, eventual cu laptop-ul pe post de pernă, de la 8am la 8pm), o parte dintre birourile profesorilor şi biroul administratorului facultăţii – o persoană importantă mai ales în ceea ce priveşte cazarea şi alte probleme conexe.

Secretariatul e dispersat în mai multe săli, deoarece fiecare secretară este răspunzătoare de un anumit aspect al interfeţei cu studenţii – de exemplu, cereri şi adeverinţe, situaţia şcolară etc. Este indicat să fie respectat programul cu publicul – cei peste 1500 de studenţi nu sunt uşor de “procesat”.

Tot la parter se află celebra pendulă – punct de referinţă pentru diverse adunări ad hoc.

Etajul 1 adăposteşte o sală de curs importantă (C309), alte birouri, sala de consiliu (cunoscută sub numele de Acvariu), biroul C302A al administratorului de reţea (root-ul) – o altă persoană-cheie. Fiecare student are acces liber la Internet, inclusiv o căsuţă poştală cu numele de forma prenume.nume@info.uaic.ro şi spaţiu pentru stocarea resurselor proprii şi a sitului Web personal. Multe dintre anunţurile oficiale şi de altă natură (inclusiv spam-uri) vor fi transmise via e-mail. Pe situl studenţilor – students.info.uaic.ro – sunt date detalii referitoare la regulamentul de utilizare a Internetului, modalitatea de conectare de acasă etc. Orice problemă legată de contul pe serverul facultăţii trebuie adresată la admins AT info.uaic.ro.

De asemenea, există liste de discuţii corespunzătoare fiecărui an în parte: info1 pentru studenţii anului I, info2 etc. Lista tuturor studenţilor este students AT info.uaic.ro. Uzual, mesajele sunt moderate.

La al doilea etaj se găsesc majoritatea laboratoarelor facultăţii (C401, C403, C405, C409, C411, C412, C413). Uzual, ele sunt deschise de la 8am până la 8pm. Consultaţi orarul listat pe uşa fiecăruia, pentru a nu deranja inutil. De menţionat faptul că orele de laborator sunt obligatorii! Nu uitaţi carnetul de student, deoarece operatorii – localizaţi la C411 – pot să vă legitimeze. Tot la acest etaj se află şi alte birouri, plus casieria.

Etajul superior (7) găzduieşte sălile de seminar: C90X. Escaladarea clădirii ar trebui făcută din timp, pentru a se preîntâmpina congestia de pe scări, blocarea liftului (doar unul dintre ascensoare e destinat studenţilor) sau “conflictele” cu studenţii de la FEAA.

Deşi fiecare profesor poate fi contactat înainte de sau după orele pe care le ţine, în orar sunt prevăzute 2 ore/săptămână pentru consultaţii – profitaţi de ele. Ar fi indicat să transmiteţi în prealabil un e-mail profesorului respectiv pentru a fixa întrevederea cu acesta. Posibilităţile de contact sunt disponibile pe situl facultăţii.

Cum aflu orarul?

El este afişat la avizier, chiar la parter, dar mai comod este să fie consultat pe Web la www.info.uaic.ro/~orar. Cea mai mare parte a orarului este realizată cu ajutorul calculatorului, aşa încât nu blamaţi inutil facultatea pentru orarul rezultat… ;)

Dacă am o problemă foarte importantă, cui mă adresez?

Este dificil de furnizat o reţetă universală, însă – după caz – se poate discuta cu secretariatul, poate fi contactat (prin e-mail, de pildă) îndrumătorul de an, reprezentantul studenţilor în consiliu, eventual conducerea facultăţii. Orice solicitare trebuie însoţită de o cerere semnată şi înmânată secretariatului. De folos aici pot fi şi colegii voştri de la ASII. Nu uitați să parcurgeți în prealabil regulamentele.

Când trebuie să vin la facultate?

Clădirea FIIOricând! :) Aşa cum aminteam mai sus, există libertate totală. Cursurile şi seminariile au caracter opţional, doar laboratoarele sunt obligatorii. Fiecare titular de curs (profesor care predă o anumită disciplină) poate institui reguli suplimentare, conforme însă cu regulamentele în vigoare – vezi, de asemenea, situl universităţii. În mod normal, fiecare materie are asociat un sit Web aferent, unde sunt disponibile informaţii de interes: organizare, mod de notare, conţinut al prelegerilor săptămânale etc. De consultat și structura anului universitar actual.

Vreau să mă implic!

Există unele concursuri studenţeşti tradiţionale, precum Imagine Cup (cu diverse secţiuni precum software design sau game design), Google Summer of Code, concursul de algoritmică al ACM etc. Pe blog-ul destinat studenţilor – FII Student (fiistudent.wordpress.com) – vor fi anunţate şi altele. Pregătirea pentru participare ar trebui începută cât de curând posibil!

Studenţii pot să se implice în diverse evenimente (workshop-uri, conferinţe, întâlniri ale unor grupuri de interes etc.) organizate fie în cadrul facultăţii, fie de alte entităţi. De asemenea, ASII propune deseori alternative de petrecere a timpului liber, inclusiv angrenarea în diverse proiecte: concursul DigiPhoto, FII Competition, Ziarul de ASII și altele. În cazul în care aveţi idei care au nevoie de sprijin, orice profesor poate fi contactat în acest sens. Nu ezitaţi să discutaţi – şi nu doar virtual – cu profesorii şi cu colegii voştri!

Rezumând, există o multitudine de informaţii utile mai ales bobocilor, majoritatea disponibile pe Web. Ar fi bine de vizitat, frecvent:

Închei – în sfârşit! – dorindu-vă o acomodare cât mai uşoară cu stilul FII şi multe satisfacţii!
Mult succes pe mai departe!