Alte clasări meritorii ale studenților FII la CLEF 2009

Sigla Facultății de Informatică din IașiCele de mai jos descriu alte rezultate obținute de studenții Facultății de Informatică în cadrul competiției Cross Language Evaluation Forum – CLEF 2009.

Astfel, studenții din anul al treilea Emanuela Boros și George Roșca s-au clasat pe locul II la secțiunea RobotVision din 7 grupuri – detalii privind soluția dezvoltată de studenții noștri. Conform celor afirmate de coordonatorul lor, profesorul Adrian Iftene, “rezultatul este foarte bun ținând cont de faptul că e prima noastră participare și am concurat cu grupuri cu o mare experiență în domeniu (grupuri de cercetare care au ca obiect principal al activității prelucrarea de imagini și de video)”.

Un alt rezultat notabil este cel obținut de Mihai Sterpu și Rareș Turliuc, ambii din anul III, în ceea ce privește participarea la Question Answering în cadrul secțiunii ResPubliQA pentru limba engleză. Ajutați de grupul de procesare a limbajului natural din facultate, s-au clasat pe locul III din 7 grupuri pe limba engleză și pe locul IV din cele 11 grupuri în clasamentul pe toate limbile implicate în competiție – detalii referitoare la clasament (document PDF).

De asemenea, puteți parcurge întreg programul workshop-ului CLEF 2009 și rezultatele anunțate anterior.

Felicitări tuturor!

FII la examinări și concursuri, ediție specială de noiembrie

Așa cum am menționat în însemnarea anterioară, azi a avut loc o întâlnire dedicată mai ales studenților din anul I.

Informațiile pe care le-am prezentat audienței sunt disponibile mai jos:

De asemenea, împreună cu Alin Alexandru (responsabil ASII cu problemele studențești), Cătălin Bordianu (președintele ASII), Adriana Șchiopu (reprezentanta studenților anului I în consiliul facultății) și Andreea-Diana Stanciu (reprezentanta studenților în senatul universității), am răspuns la unele întrebări provenite din partea studenților.

Sperăm că această întâlnire s-a dovedit interesantă, corespunzând așteptărilor voastre.

Multă baftă la examinările din săptămâna viitoare!

Using Microsoft Academic Program 2009 (4 noiembrie, 14h, C308)

Using Microsoft Academic ProgramEchipa Microsoft Student Partners din Facultatea de Informatică prezintă miercuri, 4 noiembrie, de la ora 14, în sala C308, principalele activități și teme din acest an universitar:

  • rolul și facilitățile oferite de programul Microsoft Student Partners;
  • detalii privind Imagine Cup, cea mai mare competiție de tehnologie dedicată studenților; va fi invitat Adrian Buzgar, membru al echipei Sytech, marea câștigătoare a cupei Imagine Cup 2009 – secțiunea Software Design;
  • MSDN AA/ELMS – software Microsoft gratuit și licențiat destinat tuturor studenților facultății;
  • Microsoft Students to Business – un program recent dedicat studenților în căutarea unei cariere axate pe tehnologii Microsoft;
  • agenda evenimentelor din acest semestru: planificarea lansării Windows 7, un curs de securitate și un workshop Imagine Cup pentru a sprijini participarea studenților la finala mondială a Imagine Cup 2010;
  • o prezentare tehnică privind SharePoint, utilă pentru familiarizarea interacțiunii cu portalul FII – cu un concurs cu premii surpriză.

Pentru a se asigura o gestionare cât mai bună a resurselor, studenții sunt rugați să confirme participarea la acest eveniment. Înscrierea este posibilă până pe 4 noiembrie 2009, ora 13:00.

Vă așteptăm!

Studenții FII cu rezultate meritorii la concursul de programare ACM, ediția 2009

Echipele în concurs

Echipele de studenți în plin concurs ACM

In perioada 15–18 octombrie a avut loc la București etapa la nivel de Europa de sud-est a prestigiosului concurs ACM International Collegiate Programming Contest.

Facultatea noastră a fost reprezentată de două echipe, coordonate de absolventul Corneliu Rudeanu – vezi și însemnarea anterioară privitoare la acest subiect.

Prima echipă, FII Champions – compusă din studenții Adrian Airinei, Marin Radu și Vlad Saveluc – a ocupat locul XII în clasamentul general și locul III între echipele din România.

Cea de-a doua – numită TVA inclus și avându-i în componență pe Paul Diac, Vlad Tudose și Vlad Manea – s-a clasat pe locul XIV în clasamentul general și pe locul IV pe țară.

Puteți consulta rezultatele oficiale pe situl competiției ACM.

Felicitări tuturor studenților participanți!

FII în grupul Microsoft Student Partners

Via Oana Nițu (Microsoft Student Partners Team Leader):

“Vouă, studenților din anul I și celor care încă nu ne-au cunoscut, vă spunem: Salut!

Microsoft în FII? Ce, cum, unde?!Microsoft Student Partners la Facultatea de Informatică din Iași
Întâi de toate, eu sunt Oana și sunt Microsoft Student Partners Team Leader în Facultatea de Informatică. Ca mine mai sunt în echipa Microsoft din FII încă 7 studenți pasionați de tehnologie (și nu numai), întrucât pentru majoritatea din noi MSP este una dintre alegerile pe care le oferă mediul academic actual. O parte suntem membri activi și în ASII – Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni, câțiva din noi și-au început Read the rest of this entry »

FII în cuvinte: Un alt început…

Interiorul FIIAcesta este primul episod din serialul dedicat descrierii Facultății de Informatică din Iași, în special util studenților din primul an. Cele de mai jos au fost publicate – cu unele modificări – în numărul din octombrie anul trecut al Ziarului de ASII.

Înainte de toate, le doresc noilor veniţi o experienţă cât mai bogată privitoare la interacţiunea cu facultatea, incluzând aici atât aspecte legate de pregătirea profesională, cât şi cele privind o viaţă studenţească plină de satisfacţii.

Probabil că din contactul limitat la înscriere şi/sau din parcurgerea sitului Web al facultăţii, nu se prea pot “culege” impresii concludente. Voi rezuma în continuare o parte dintre “componentele” care animă Facultatea de Informatică.

Ce ar trebui să cunoască un student proaspăt intrat?

În primul rând, statutul de student este total diferit de cel de elev. Ar putea părea şocant, dar în facultate fiecare are parte de o libertate (aproape) totală. Nu există – mult temuta? – doamnă dirigintă care să aranjeze orarul, să motiveze absenţe, să mustre sau să discute cu părinţii. Există în schimb un îndrumător la fiecare semi-an de studii, un pro-decan răspunzător cu probleme studenţeşti, o asociaţie a studenţilor informaticieni din Iaşi – ASII, o sumedenie de colegi (ne)cunoscuţi, diverşi profesori ai facultăţii – dintre cei aproximativ 50 de angajaţi permanenţi –, un grup de secretare şi operatori, Internet la discreţie (uneori) şi alte entităţi mai mult sau mai puţin “secrete”… :)

Desigur, acum firesc ar putea surveni întrebarea: Cum îi contactez?

Majoritatea timpului petrecut la facultate – compus dintr-o medie ponderată de cursuri, seminarii, laboratoare, pauze (cât mai lungi şi dese) etc. – va fi în corpul C al universităţii. Facultatea nu are o clădire proprie, partajând spaţiul alocat cu Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor (FEAA). Numerotarea sălilor s-a realizat începând de la cel mai subteran nivel.

Astfel, la baza clădirii există sumbrul amfiteatru C112 şi mai stacojiul sediu ASII.

La parter, se pot localiza secretariatul, biblioteca facultătii (unde se poate dormi – pardon, studia! – în linişte, eventual cu laptop-ul pe post de pernă, de la 8am la 8pm), o parte dintre birourile profesorilor şi biroul administratorului facultăţii – o persoană importantă mai ales în ceea ce priveşte cazarea şi alte probleme conexe.

Secretariatul e dispersat în mai multe săli, deoarece fiecare secretară este răspunzătoare de un anumit aspect al interfeţei cu studenţii – de exemplu, cereri şi adeverinţe, situaţia şcolară etc. Este indicat să fie respectat programul cu publicul – cei peste 1500 de studenţi nu sunt uşor de “procesat”.

Tot la parter se află celebra pendulă – punct de referinţă pentru diverse adunări ad hoc.

Etajul 1 adăposteşte o sală de curs importantă (C309), alte birouri, sala de consiliu (cunoscută sub numele de Acvariu), biroul C302A al administratorului de reţea (root-ul) – o altă persoană-cheie. Fiecare student are acces liber la Internet, inclusiv o căsuţă poştală cu numele de forma prenume.nume@info.uaic.ro şi spaţiu pentru stocarea resurselor proprii şi a sitului Web personal. Multe dintre anunţurile oficiale şi de altă natură (inclusiv spam-uri) vor fi transmise via e-mail. Pe situl studenţilor – students.info.uaic.ro – sunt date detalii referitoare la regulamentul de utilizare a Internetului, modalitatea de conectare de acasă etc. Orice problemă legată de contul pe serverul facultăţii trebuie adresată la admins AT info.uaic.ro.

De asemenea, există liste de discuţii corespunzătoare fiecărui an în parte: info1 pentru studenţii anului I, info2 etc. Lista tuturor studenţilor este students AT info.uaic.ro. Uzual, mesajele sunt moderate.

La al doilea etaj se găsesc majoritatea laboratoarelor facultăţii (C401, C403, C405, C409, C411, C412, C413). Uzual, ele sunt deschise de la 8am până la 8pm. Consultaţi orarul listat pe uşa fiecăruia, pentru a nu deranja inutil. De menţionat faptul că orele de laborator sunt obligatorii! Nu uitaţi carnetul de student, deoarece operatorii – localizaţi la C411 – pot să vă legitimeze. Tot la acest etaj se află şi alte birouri, plus casieria.

Etajul superior (7) găzduieşte sălile de seminar: C90X. Escaladarea clădirii ar trebui făcută din timp, pentru a se preîntâmpina congestia de pe scări, blocarea liftului (doar unul dintre ascensoare e destinat studenţilor) sau “conflictele” cu studenţii de la FEAA.

Deşi fiecare profesor poate fi contactat înainte de sau după orele pe care le ţine, în orar sunt prevăzute 2 ore/săptămână pentru consultaţii – profitaţi de ele. Ar fi indicat să transmiteţi în prealabil un e-mail profesorului respectiv pentru a fixa întrevederea cu acesta. Posibilităţile de contact sunt disponibile pe situl facultăţii.

Cum aflu orarul?

El este afişat la avizier, chiar la parter, dar mai comod este să fie consultat pe Web la www.info.uaic.ro/~orar. Cea mai mare parte a orarului este realizată cu ajutorul calculatorului, aşa încât nu blamaţi inutil facultatea pentru orarul rezultat… ;)

Dacă am o problemă foarte importantă, cui mă adresez?

Este dificil de furnizat o reţetă universală, însă – după caz – se poate discuta cu secretariatul, poate fi contactat (prin e-mail, de pildă) îndrumătorul de an, reprezentantul studenţilor în consiliu, eventual conducerea facultăţii. Orice solicitare trebuie însoţită de o cerere semnată şi înmânată secretariatului. De folos aici pot fi şi colegii voştri de la ASII. Nu uitați să parcurgeți în prealabil regulamentele.

Când trebuie să vin la facultate?

Clădirea FIIOricând! :) Aşa cum aminteam mai sus, există libertate totală. Cursurile şi seminariile au caracter opţional, doar laboratoarele sunt obligatorii. Fiecare titular de curs (profesor care predă o anumită disciplină) poate institui reguli suplimentare, conforme însă cu regulamentele în vigoare – vezi, de asemenea, situl universităţii. În mod normal, fiecare materie are asociat un sit Web aferent, unde sunt disponibile informaţii de interes: organizare, mod de notare, conţinut al prelegerilor săptămânale etc. De consultat și structura anului universitar actual.

Vreau să mă implic!

Există unele concursuri studenţeşti tradiţionale, precum Imagine Cup (cu diverse secţiuni precum software design sau game design), Google Summer of Code, concursul de algoritmică al ACM etc. Pe blog-ul destinat studenţilor – FII Student (fiistudent.wordpress.com) – vor fi anunţate şi altele. Pregătirea pentru participare ar trebui începută cât de curând posibil!

Studenţii pot să se implice în diverse evenimente (workshop-uri, conferinţe, întâlniri ale unor grupuri de interes etc.) organizate fie în cadrul facultăţii, fie de alte entităţi. De asemenea, ASII propune deseori alternative de petrecere a timpului liber, inclusiv angrenarea în diverse proiecte: concursul DigiPhoto, FII Competition, Ziarul de ASII și altele. În cazul în care aveţi idei care au nevoie de sprijin, orice profesor poate fi contactat în acest sens. Nu ezitaţi să discutaţi – şi nu doar virtual – cu profesorii şi cu colegii voştri!

Rezumând, există o multitudine de informaţii utile mai ales bobocilor, majoritatea disponibile pe Web. Ar fi bine de vizitat, frecvent:

Închei – în sfârşit! – dorindu-vă o acomodare cât mai uşoară cu stilul FII şi multe satisfacţii!
Mult succes pe mai departe!

Locul I la 2nd CLEF Flickr Challenge 2009

Via Adrian Iftene (cadru didactic al facultății):
Din 154 de participanți, Andrei Zapodeanu – student în anul III – a obținut locul I la competiția Flicking – An online game for searching Flickr across language boundaries din cadrul inițiativei CLEF (Cross Language Evaluation Forum).

De asemenea, NLP-FII – grupul dedicat procesării limbajului natural din cadrul facultății noastre – s-a clasat pe primul loc dintre cele 20 de grupuri participante, dintre care se pot menționa universități sau echipe de cercetare, precum Universitățile din Padova și Bari (Italia), Universitatea din Alicante (Spania), UNED (Spania), Universitatea din Texas, grupuri de cercetare de la Corex, MIRACLE, DCU School of Computing și Institutul Fraunhofer.

Decernarea premiilor – 2nd Flickr challenge awards – va avea loc în cadrul celei de-a zecea ediții a workshop-ului CLEF care se va desfășura în Corfu, Grecia, în perioada 30 septembrie—02 octombrie.

Felicitări și mult succes!

Aceste premii completează realizările din acest an obținute de studenții facultății la Software Design – Imagine Cup, Mozilla Labs Design Challenge, Olimpiada internațională online de matematică și FII Competition.

Echipa Facultatii de Informatica Sytech e marea castigatoare la Imagine Cup 2009!

Sabin Buraga, Andreas Resios, Adrian Buzgar, Joe Wilson, Călin Juravle și trofeul Imagine Cup 2009

Sabin Buraga, Andreas Resios, Adrian Buzgar, Joe Wilson, Călin Juravle și trofeul Imagine Cup 2009
(fotografie de Cosmin Ilie)

Anunțăm cu mândrie că echipa Sytech compusa din Adrian Buzgar, Călin Juravle și Andreas Resios – masteranzi ai Facultății de Informatică a Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România – a câștigat ieri marele trofeu al competiției internaționale Imagine Cup 2009 desfășurată în Cairo, Egipt – detalii. Puteți vizualiza filmul prezentării publice a proiectului UpCity.

De asemenea, Cosmin Ilie – student la FEAA – a luat locul I la secțiunea IT Challenge.

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” a fost reprezentată și de Cristina Despa și Ionuț Cirja – studenți la Facultatea de Informatică și competitori la secțiunea Design –, plus de domnul Valy Greavu, cadru didactic la FEAA, în calitate de judge.

Le urăm felicitări și mult succes pe viitor!

Mulțumim pe această cale tuturor celor care au oferit suport, în multe moduri, echipei noastre. Într-o ordine total aleatoare, se cuvin menționați în special Todi Pruteanu, George Pristavu, Gabriel Enea, Silviu Savin, Simona Motogna și Valy Greavu.

Imagine Cup 2009: votati proiectul UpCity al echipei Sytech (Romania)

Puteți urmări pe situl Imagine Cup filmele de prezentare a proiectelor realizate de toate echipele calificate în etapa internațională a concursului Imagine Cup 2009 – secțiunea Software Design – care se va desfășura în perioada 03–07 iulie la Cairo, Egipt.

Un vot acordat soluției UpCity dezvoltată de echipa noastră, Sytech – compusă din masteranzii facultății Adrian Buzgar, Andreas Resios și Călin Juravle – ar fi de apreciat. Pentru aceasta, vizitați adresa peopleschoice.imaginecup.com/.

De asemenea, puteți urmări însemnările de pe twitter.com/upcity.

Mulțumiri din partea membrilor echipei!

Le urăm mult succes în etapa finală din Egipt!

Echipa Sytech calificata la runda nationala a competitiei Imagine Cup, Software Design

Felicităm echipa Sytech – compusă din studenții masteranzi Adrian Buzgar, Călin Juravle și Andreas Resios, reprezentând Facultatea de Informatică și, implicit, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași – pentru calificarea la runda națională a competiției Imagine Cup 2009, secțiunea Software Design.

Finala pe țară va avea loc pe 16-17 mai în București, unde juriul va decide care echipa va reprezenta România la faza internațională. Celelalte 3 echipe calificate sunt cele care reprezentă Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava și Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba-Iulia. O prima întâlnire online a juriului cu echipa va avea loc joi, 07 mai.

Le urăm tuturor multă baftă!