Infoarena organizează a doua ediție a concursului de programare Algoritmiada 2010 – olimpiada în domeniul algoritmicii. La acest concurs pot participa tineri pasionați de informatică de toate vârstele: de la elevi de gimnaziu până la studenți și doctoranzi.
Concursul are patru grupe valorice: gimnaziu, clasele 9-10, clasele 11-12, studenți – inclusiv masteranzi și doctoranzi. Participanții vor avea ocazia să-și demonstreze talentul, cunoștințele și ascuțimea minții în 4 probe online urmând ca primii clasați să fie invitați la finală.
Prima rundă va avea loc duminică, 22 noiembrie, în intervalul 09:00—13:00 – vezi detalii.
Alte informații – inclusiv privitoare la regulament, mod de participare, calendar etc. – sunt disponibile pe situl Infoarena, la adresa http://infoarena.ro/algoritmiada-2010.
Vă încurajăm să participați!
Miercuri, 11 noiembrie, în intervalul 14:00–16:00, va avea loc în sala C309 o întâlnire cu studenții anului I, organizată de către ASII (Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni). Vom fi prezenți pentru a răspunde la posibile nelămuriri.

